ACCIDENT ÎN LANŢ în Galaţi: Şase persoane, între care şi un copil, au ajuns la spital

Şase persoane, între care şi un copil de trei ani, au ajuns la spital, după ce au căzut victimă într-un accident rutier în care au fost implicate patru maşini.
Iulian Tudor
10 feb. 2014, 12:43
ACCIDENT ÎN LANŢ în Galaţi: Şase persoane, între care şi un copil, au ajuns la spital

Un bărbat de 64 ani, din comuna Grindu, judeţul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN26, pe raza comunei gălăţene Vânători, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa lui, a intrat în coliziune cu acesta, care la rândul lui a fost proiectat într-un alt autoturism, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisar Cristina Tatulici, potrivit Agerpres.

După impact, primul autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului, un minor de trei ani şi cinci adulţi cu vârste cuprinse între 36 şi 64 ani au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de poliţişti rutieri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEŞTE ŞI: Accident SPECTACULOS în Suceava. Două persoane au fost rănite

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT