Accident mortal în județul Suceava. Cinci persoane și-au pierdut viața. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un accident mortal a avut loc, sâmbătă, în județul Suceava. Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 2, în acestea fiind şapte persoane. Patru persoane au fost încarcerate, cinci din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra se fac manevre de resuscitare. Totodată, au fost răniţi doi copii, ei primind îngrijiri medicale. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Alina Costache
09 nov. 2024, 17:14
Accident mortal în județul Suceava. Cinci persoane și-au pierdut viața. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Accident mortal în Grăniceni, Suceava

UPDATE: Bilanțul accidentului rutier de sâmbătă după-amiază de pe E 85, de la Grănicești, este absolut înfiorător. Sunt cinci morți, printre ei și un copil.

După cum a transmis de la fața locului lt. Col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, în una din mașinile implicate au fost găsiți trei bărbați, toți încarcerați și toți decedați.

În al doilea autoturism se aflau șoferul, decedat, și inițial au mai fost găsiți doi minori, ambii cu leziuni grave, dar în viață. Din păcate, ulterior, sub cupola celei de-a doua mașini, a fost găsit și un copil decedat. Așadar, cinci morți și doi răniți grav, un adevărat carnagiu rutier.

 

Conform primelor date de anchetă ale poliției, unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de șoferi, la momentul impactului fiind condus de către un tânăr de 18 ani, din comuna Calafindești. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei din Dacie au decedat.

Datele de anchetă preliminare indică faptul că Dacia se deplasa regulamentar la momentul impactului.

Tudor Andrei Lazurcă, din Calafindești, în vârstă de 18 ani, era la volan, lângă el fiind instructorul auto Vasile Marciuc, în vârstă de 76 de ani, din Calafindești. Pasager în spate era un alt tânăr de 18 ani, Rudolf Pecler, din Bălcăuți-Negostina.

Autoturismul Opel Astra care, din primele date, a pătruns pe contrasens, era condus de Daniel Bacrău, în vârstă de 28 de ani, din Dorohoi – Botoșani. Acesta se afla în mașină, în împrejurări încă neclare, cu trei copii, cu vârste între 2 și 8 ani, potrivit monitorulsv.ro.

La Spitalul Județean Suceava au ajuns un băiat în jur de 2 ani, diagnosticat cu fractură de femur stâng, contuzie toracică și traumatism cranian minor și o fată de aproximativ 8 ani, cu traumatism facial mediu, o fractură de pumn stâng, contuzii cerebrale și pulmonare minore.

Medicii de la UPU Suceava au transmis că cei doi copii erau stabili și conștienți.

În urma accidentului, traficul de pe E 85 a fost blocat mai bine de două ore.

Primul echipaj ajuns la fața locului a găsit patru persoane încarcerate, astfel că a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La locul accidentului au fost trimise două echipaje de descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe SAJ.

Accident mortal în Suceava. Potrivit ISU Suceava, impactul s-a produs pe DN 2, în localitatea Grăniceni, fiind implicate două autoturisme.

”Din primele informaţii, în cele două maşini se aflau 7 ocupanţi, dintre care 4 persoane sunt încarcerate. Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Suceava.

Accident mortal în Grăniceni, Suceava

La locul intervenţiei acţionează două echipaje de dscarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.

”Cele 4 persoane au fost descarcerate. Din nefericire, 3 dintre ele au fost declarate decedate, iar pentru a patra se aplică manevre de resuscitare”, a transmis ISU Suceava.

În afara celor patru victime care au fost încarcerate, toate adulte, au mai fost răniţi doi minori. Aceştia sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale.

Citește și: Doctorița din Suceava condamnată la închisoare după ce a luat mită de la bolnavi de cancer a obținut întreruperea pedepsei

Un microbuz cu călători a derapat și s-a răsturnat în șanț, în Suceava

În urmă cu o lumă, Planul Roșu de Intervenție a fost activat în județul Suceava, după ce un microbuz cu 10 călători a derapat din cauza ploii și s-a răsturnat într-un șanț. Trei dintre călători au fost răniți și au ajuns la spital. O anchetă va stabili cu exactitate cauza accidentului.

”Un microbuz cu 10 persoane a ieşit in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşti.Din cauza numărului ridicat de persoane implicate, pentru o gestionare optimă a misiunii, la nivelul judeţului Suceava, a fost pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Suceava.

La locul accidentului au intervenit gradual o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanţe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă) şi patru echipaje SAJ.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT