ACCIDENT la Clinceni. DOI paraşutişti au MURIT, altul este grav rănit. Una dintre victime este o HANDBALISTĂ

Un accident s-a produs, duminică dimineaţa, pe aerodormul Clinceni din Ilfov, potrivit România TV. Trei paraşutişti s-au agăţat în aer, doi dintre ei pierzându-şi viaţa în urma incidentului. Una dintre victime, handbalista Andreea Nica, avea doar 27 de ani şi se afla la primul său salt cu paraşuta. Cea de-a treia victimă se află internată la Spitalul Floreasca din Capitală.
Iulian Tudor
18 oct. 2015, 06:59
ACCIDENT la Clinceni. DOI paraşutişti au MURIT, altul este grav rănit. Una dintre victime este o HANDBALISTĂ

UPDATE 15.50 Femeia de 27 de ani care s-a rănit grav pe aerodromul Clinceni, după ce s-a ciocnit în aer cu alți doi parașutiști, a murit la Spitalul Universitar.

Andreea Nica, portarul de 27 de ani al echipei de handbal feminin Unirea Slobozia, este cea de-a doua persoană care şi-a pierdut viaţa în urma acestui incident.

Tânăra de aproximativ 27 de ani, Andreea Nica, era la primul salt cu paraşuta. Ea a sărit cu instructorul Adrian Constandache, iar după ei a făcut saltul Dan Floroiu. Potrivit reprezentanţilor Aeroclubului Bucureşti, instructorul avea o experienţă de 4.000 de salturi, iar celălalt paraşutist, de circa 100 de salturi.

Paraşutistul Adrian Constandache, în vârstă de 43 de ani, este de origine din Timişoara, unde a urmat cursurile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, dar s-a stabilit la Eforie Sud. Are doi copii.

Pe pagina sa de Facebook, prietenii îi urează sănătate şi putere. Un tânăr care i-a fost elev îl numeşte unul dintre cei mai buni instructori pe care i-a avut şi îi mulţumeşte că i-a dat încredere şi curaj.

Dan Floroiu, în vârstă de 49 de ani, era din Galaţi şi locuia la Iaşi, potrivit paginii sale de Facebook. Era managing partner la o firmă de IT din Iaşi.

El ar fi sărit prea devreme şi s-a ciocnit de instructor şi de tânără, la o înălţime de 70 de metri, toţi trei părbuşindu-se pe pământ.

Floroiu a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat la locul accidentului. Tânăra, care era conştientă, a fost transportată la Spitalul Universitar, unde a decedat.

Instructorul, aflat şi el în stop cardio-respirator, a fost transportat la Spitalul Floreasca.

El are un traumatism cranio-cerebral, fiind intubat şi ventilat, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al unităţii şi coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, apreciind că starea bărbatului este destul de gravă.

Accidentul este cercetat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Potrivit primelor informaţii, cei trei paraşutişti s-au agăţat în aer. Un instructor a sărit în tandem cu o fată, iar din spate a sărit alt paraşutist, care a căzut peste ei. În acel moment li s-au încurcat paraşutele şi toţi trei au căzut şi s-au izbit de pământ, potrivit România TV.

Acrosajul a avut loc în aer şi cei trei au aterizat cu paraşutele încurcate la o viteză destul de mare. Condiţiile climatice sunt bune, deci nu vântul a fost cauza accidentului„, a declarat un coleg al victimelor.

Paraşutişti implicaţi în tragedie făceau parte din acelaşi club de paraşutism.

Unul dintre cei trei paraşutişti a intrat în stop cardiorespirator. Medicii sosiţi la locul accidentului l-au resuscitat timp de o oră, însă fără succes. Bărbatul, 40 de ani, a fost declarat mort.

Un alt bărbat, aproximativ 30 de ani, a fost intubat şi transportat la spital. Acesta a intrat în stop cardio-respirator şi i se aplică manevre de resuscitare. Cealaltă victimă, o femeie, este conştientă.

La faţa locului a ajuns un elicopter SMURD şi mai multe echipaje terestre. Paraşutistul care a intrat în stop cardiorespirator a murit. Celelalte două victime au fost asistate medical şi duse la spital.

Am înțeles că s-au încurcat parașutele în timpul saltului. Nu a mai avut loc un asemenea accident în România„, a declarat la România TV Raed Arafat, secretar de stat în MAI.

Oficialul a precizat că victimele nu sunt parașutiști militar.

În acest caz se va deschide o anchetă.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Mergi pe jos 30 de minute pe zi și Ministerul Sănătății te premiază! Un fost campion olimpic a realizat un program revoluționar într-una din țările cu cea mai mare obezitate din lume
Capital.ro
Pensionarii care pot primi bani în plus după ieșirea la pensie. Documentele care pot majora pensia
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?