Accident teribil în Olt: Cinci persoane rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme şi un TIR

Un accident a avut loc, joi dimineaţa, pe DN 65, la Valea Mare, în apropierea municipiului Slatina. Cinci persoane au fost rănite după ce două autoturisme şi un TIR au intrat în coliziune, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Iulian Tudor
05 dec. 2019, 07:27
Accident teribil în Olt: Cinci persoane rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme şi un TIR

Trei dintre persoanele rănite au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi alte două, un bărbat şi o femeie, au fost transportate la spital.

„În această dimineaţă, în jurul orei 7,00, a avut loc un accident rutier pe E 574 dinspre Slatina spre Valea Mare, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru victime multiple, o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt. În urma evenimentului au rezultat cinci victime, trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fata locului, două au fost transportate la spital (una de către echipajul SMURD şi una de ambulanţa SAJ)”, au precizat reprezentanţii ISU Olt.

Sensul de mers Slatina – Piteşti a fost blocat, poliţiştii fiind prezenţi pentru dirijarea şi fluidizarea traficului.

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Cum este văzut Ianis Hagi de fostul său coleg de cameră. Fotbalistul a rămas uimit de atitudinea lui
Capital.ro
Alocația copilului în 2026. Plata poate fi suspendată fără notificare. Ce trebuie să facă părinții
Playtech.ro
Decizia de pensionare: cum o poți contesta și când ai dreptul la recalculare. Ghid complet pentru pensionari
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira vine cu o „replică” zguduitoare. Ce a apărut pe pagina artistului la scurt timp după ce Codruța a vorbit despre divorț : „Mă știu curat și drept”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un microbuz plin cu copii s-a ciocnit violent cu un autoturism, în județul Mureș. Zece persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Concediul de maternitate în 2026. Cum poți beneficia și de ce acte ai nevoie
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj