Acesta este viitorul preşedinte: rasist, misogin, homofob

Marcată de criză şi foarte divizată, Brazilia a început să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale în cadrul unui referendum pentru alegerile din primul tur al prezidenţialelor, al cărui favorit este un candidat de extremă-dreaptă, Jair Bolsonaro, un nostalgic al dictaturii militare .
Sânziana Stancu
07 oct. 2018, 13:23
Acesta este viitorul preşedinte: rasist, misogin, homofob

Alegerile se desfăşoară sub paza unei armate de 280 de poliţişti şi militari, iar primele secţii de vot se vor deschide la ora locală 08:00 şi se vor închide la ora locală 19:00.

Rezultatele definitive vor fi cunoscute după una sau două ore de la închiderea urnelor, au informat autorităţile statului.

Bolsonaro, fost Căpitan în armată, a apărut ca fiind un „fenomen electoral” care a ieşit cu viaţă, ca un erou, dintr-un atentat ce l-a vizat în timpul campaniei electorale. El a spus că speră să iasă învingător din primul tur al alegerilor.

Această ipoteză i-a făcut pe adversarii săi democraţi din această mare ţară în care trăiesc 147 de milioane de alegători să tremure. Potrivit celui mai recent sondaj de opinie înaintea votului, Jair Bolsonaro ar avea şanse mari.

Pe locul al doilea, cu 25%, se situează Fernando Haddad, de 55 de ani, care a părăsit Partidul Muncitorilor (PT, de stânga ), cu 25% din intenţiile de vot, la numai patru săptămâni după ce fostul preşedinte, Lula, a fost trimis în închisoare şi neeligibil în cursa prezidenţială din această cauză.

Duelul care se profilează în al doilea tur, în 28 octombrie, va fi rezultatul atragerii alegătorilor către extreme, concomitent cu prăbuşirea neaşteptată a politicienilor de centru şi în special a marele partid PSDB al lui Geraldo Alckin.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
CFR Cluj, lovitură de 21 de milioane de euro! Neluțu Varga, profit uriaș
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România