Acord România-Ucraina privind micul trafic de frontieră. Ponta: România susţine ridicarea vizelor

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat joi că semnarea acordului cu România privind micul trafic la frontieră 'constituie încă un pas spre călătoriile fără viză ale cetăţenilor Ucrainei în ţările membre UE', scrie Agerpres.
Filip Stan
02 oct. 2014, 17:12
Acord România-Ucraina privind micul trafic de frontieră. Ponta: România susţine ridicarea vizelor

Documentul a fost semnat joi la Kiev, de către premierii român şi ucrainean, Victor Ponta şi Arseni Iaţeniuk, informează agenţiile de presă ucrainene.

‘Acum, în conformitate cu acest acord, aproape jumătate de milion de ucraineni care locuiesc pe o arie de 30 de kilometri la graniţa cu România se pot duce în această ţară şi invers, în conformitate cu legislaţia naţională ucraineană, prietenii noştri români pot trece graniţa ucraineană fără vize’, a declarat Iaţeniuk, în timpul briefingului susţinut alături de Victor Ponta şi de premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

Iaţeniuk a amintit, de asemenea, că în prezent Kievul duce la îndeplinire planul de acţiuni privind regimul fără vize dintre Ucraina şi UE. ‘Sperăm că ucrainenii vor putea călători fără vize în toate ţările membre ale UE’, a spus premierul ucrainean, mulţumindu-i omologului său român pentru faptul că România a fost prima ţară care a ratificat Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE. ‘Ţara noastră are vecini, însă pot spune că acum în jurul mesei stau prieteni’, a spus Iaţeniuk.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că România va susţine ridicarea ‘cât mai curând’ a vizelor pentru Ucraina. „România susţine cât mai curând ridicarea regimului de vize pentru Ucraina, aşa cum s-a reuşit pentru Moldova. (..) Cred că această decizie trebuie luată la nivelul UE pentru cetăţenii ucraineni’, a afirmat Ponta într-o conferinţă de presă comună cu omologul său Arseni Iaţeniuk şi cu premierul moldovean Iurie Leancă.

Ponta: Singurul lucru ce desparte România şi Ucraina este problema fotbalistică

Ponta a calificat drept ‘istorică’ formula în care cei trei premieri din regiune s-au reunit la Kiev. ‘Mulţumesc pentru invitaţia de a fi azi la Kiev într-o formulă istorică pentru că nu am reuşit să găsim, într-o generaţie aproape, un precedent, un prim ministru român la Kiev în ultimii 20 de ani şi cu siguranţă o întâlnire între cei trei prim miniştri este prima în relaţiile noastre. Dacă cineva mă întreba până azi care sunt relaţiile dintre România şi Ucraina aş fi putut spune ‘doar vecini’. Îmi doresc ca de azi să spunem şi prieteni, nu doar vecini ‘, a afirmat şeful Executivului român.

Prim-ministrul a mai spus că semnarea acordului privind micul trafic la frontieră ar trebui se fie ‘un prim semn de colaborare între România şi Ucraina’. ‘Aproape 2 milioane de cetăţeni de pe cele două părţi ale frontierei vor putea beneficia de acest acord, incluzând aici şi reprezentanţii minorităţii ucrainene din România sau a minorităţii române din Ucraina’, a afirmat Ponta.

Premierul Victor Ponta efectuează o vizită oficială în Ucraina, împreună cu omologul său moldovean, Iurie Leancă. Cei doi au depus joi buchete de flori la unul dintre monumentele eroilor ucraineni de pe Euromaidan, piaţa din Kiev în care au avut loc evenimentele sângeroase soldate cu moartea a peste 100 de persoane, în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014.

Anterior, cei doi prim miniştri au avut o întrevedere cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, la care au mai participat vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
Cinci decenii de glorie neîntreruptă cu Mircea Lucescu. Din 1986 în 2021, ”Il Luce” a scris istorie. Capitolul unde nimeni nu îl egalează
Capital.ro
Sprijin financiar de 5.000 de lei pentru angajați. Ministerul Muncii pregătește un pachet de ajutor: Protejarea drepturilor, o prioritate
Playtech.ro
Cum arată locuinţele în care chiria costă 5 lei pe an. Cartierul din oraşul european atrage turişti din întreaga lume
Adevarul
Un francez și-a demolat locuința pentru a alunga românii care o ocupau ilegal. „Nu mai aveam altă opțiune”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce le-a spus Mircea Lucescu medicilor, în timp ce se afla pe patul de spital: „Îmi doresc să mor pe terenul de fotbal”
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
Priveghiul lui Mircea Lucescu, în imagini. Ziua când Il Luce a rămas în eternitate FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj