Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost RATIFICAT de Parlament

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat săptămâna trecută la Bruxelles, a fost ratificat miercuri de Parlamentul de la Chişinău, relatează Moldpres.
Iulian Tudor
02 iul. 2014, 10:41
Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost RATIFICAT de Parlament

Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova pe marginea Acordului de Asociere au fost iniţiate în ianuarie 2010, iar cele privind crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător au fost lansate în ianuarie 2012.

Negocierile asupra Acordului de Asociere RM-UE au fost finalizate în iulie 2013, după 15 runde de consultări, iar cele privind crearea Zonei de Comerţ Liber în iunie 2013, după şapte runde de negocieri. Textul Acordului a fost parafat în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, la 29 noiembrie 2013.

Documentul a fost adoptat cu votul a 59 de deputaţi din PLDM, PD, PLR, PL şi al deputaţilor neafiliaţi Mihai Godea şi Iurie Bolboceanu. Deputaţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova au părăsit sala de şedinţe, cu excepţia lui Grigore Petrenco. Acesta s-a pronunţat împotrivă, alături de trei deputaţi socialişti. Votul a fost nominal, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Rusia AVERTIZEAZĂ Moldova, Ucraina şi Georgia. Acordul cu UE va avea CONSECINŢE GRAVE

La şedinţă au fost prezenţi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi premierul Iurie Leancă, dar şi foştii preşedinţi ai Republicii Moldova Mircea Snegur şi Petru Lucinschi. Documentul urmează să fie ratificat şi de organele legislative ale celor 28 de state membre ale UE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT