Acordul de parteneriat România – CE ar putea fi adoptat până la începutul toamnei

Acordul de Parteneriat cu România ar pute fi adoptat de Comisia Europeană la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, a declarat joi Shirin Wheeler, purtător de cuvânt al comisarului pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn.
Filip Stan
20 iun. 2014, 10:57
Acordul de parteneriat România - CE ar putea fi adoptat până la începutul toamnei

Shirin Wheeler a declarat pentru AGERPRES că nu este niciun pericol în privinţa adoptării Acordului de Parteneriat cu România, că nu există niciun risc de suspendare a fondurilor, că dialogul dintre ţara noastră şi CE nu s-a bazat niciodată pe critici, ci pe sugestii, manieră de lucru ce demonstrează buna cooperare dintre miniştrii români şi reprezentanţii de la Bruxelles. Aceasta a atras atenţia că nu doar actualul guvern trebuie să ducă greul acestui proiect naţional de o deosebită importanţă pentru cetăţenii români, ci toate partidele politice.

‘Aşteptăm să primim răspunsul autorităţilor române în aceste zile cu însuşirea observaţiilor Comisiei şi, aşa cum am făcut şi până acum, toate compartimentele Comisiei vor studia aceste răspunsuri. Este posibil să facem unele sugestii în continuare, nu critici, ci sugestii minore. Adoptarea acordului de parteneriat este posibilă la sfârşitul verii sau la începutul toamnei’, a declarat Shirin Wheeler pentru AGERPRES.

Aceasta a negat că ar exista vreun risc de suspendare a fondurilor. ‘Nu, în România nu există în acest moment nicio întrerupere, nu avem întreruperi sau suspendări de programe sau plăţi. Acesta este un lucru bun, nimic nu poate opri banii să curgă şi, chiar dacă au fost întreruperi în trecut, aceasta nu înseamnă că România a pierdut acei bani. În concluzie, nu există întreruperi şi nici suspendări ale programelor în această perioadă şi aceasta arată că sistemul funcţionează bine’, a subliniat Shirin Wheeler.

Ea a precizat că nu există un termen limită pentru finalizarea acordului de parteneriat, calitatea fiind importantă, nu viteza de finalizare a documentului.

‘Nu este un deadline. Negociem de ceva timp pe marginea acestui acord de parteneriat şi acesta este un lucru bun. Facem acelaşi lucru cu toate statele membre, cu toate cele 28 de state membre, avem o procedură pe care o punem în aplicare, nu este diferită aceasta procedură pentru România. Observaţiile fac parte din această procedură. Trimitem observaţiile şi primim înapoi răspunsul României şi, repet, nu numai cu România, cu toate statele membre procedăm la fel. Subliniez că facem acest lucru împreună cu autorităţile române, nu împotriva lor. Acesta este un lucru important pe care trebuie să-l ştim. Şi, în cursul acestui dialog bilateral, Comisia nu a respins nimic niciodată, ci putem vorbi de variante de lucru îmbunătăţite şi chiar progrese care împreună produc un document de calitate. În opinia noastră calitatea este prioritară, nu viteza’, a arătat Shirin Wheeler.

Potrivit acesteia, există un dialog constant şi zilnic între Comisia Europeană şi reprezentanţii guvernului României. ‘A fost un dialog constant şi nu Comisia le-a spus ce să facă. Şi nu a existat niciun conflict pe tema priorităţilor, pentru că noi credem că acordul de parteneriat trebuie să reflecte nevoile unei ţări şi ceea ce ţara doreşte să dezvolte. Dar, în acelaşi timp, noi am dorit doar să clarificăm prin ce instrumente facem acest lucru. A fost un dialog, noi nu am impus nimic’, a precizat Shirin Wheeler.

Nu în ultimul rând, ea a subliniat că, în toate statele membre, acordurile de parteneriat sunt de interes strategic, iar ele nu trebuie să reflecte doar dialogul dintre guvern şi Comisie, ci să existe aceeaşi implicare şi din partea partidelor politice, ONG-uri, autorităţi locale, sindicate. ‘Iată de ce se numeşte acord de parteneriat. Iată de ce comisia nu a impus nimic, acordul de parteneriat trebuie să reflecte dezvoltarea la nivel naţional, su

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT