Acţiune de amploare a poliţiştilor şi procurorilor împotriva unei reţele de cărăuşi de bani. Prejudiciu: 31 de milioane de euro

Procurorii DIICOT şi poliţiştii judiciari de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au participat la o acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani (Money Mules), în urma căreia au fost arestate 159 de persoane care au creat un prejudiciu de 31 de milioane de euro.
Filip Stan
28 nov. 2017, 12:52
Acţiune de amploare a poliţiştilor şi procurorilor împotriva unei reţele de cărăuşi de bani. Prejudiciu: 31 de milioane de euro

Poliţişti şi procurori din 26 de țări, cu sprijinul Eurojust, Europol și European Banking Federation au organizat, în perioada 20-24 noiembrie 2017, o acțiune la nivel internațional împotriva cărăușilor de bani (Money Mules).

În urma acțiunii, 159 de persoane au fost arestate pe teritoriul Europei, au fost identificați 59 de recrutatori/organizatori, precum și 766 de cărăuși de bani, 409 dintre aceștia fiind audiați de către autoritățile de aplicare a legii.

Cărăușii de bani (money mules) sunt persoane recrutate de diferite grupuri criminale organizate ca intermediari în activitatea de spălare a banilor, aceștia fiind folosiți pentru a primi și a transfera în conturi bancare fonduri obținute în mod ilegal.

Cu ajutorul băncilor participante și al partenerilor din sectorul privat, au fost raportate 1.719 tranzacții financiare în care sunt implicați cărăuși de bani, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 31.000.000 de euro.

90% din tranzacțiile financiare de mai sus au fost efectuate după obținerea ilegală a unor sume de bani prin comiterea unor infracțiuni din sfera criminalității informatice (phishing, CEO Fraud, Business Email Compromise, fake sales).

De asemenea, în schema de spălare a banilor a fost observată o creștere a tranzacțiilor cu monede virtuale (Bitcoin).

Cea de-a treia acțiune îndreptată împotriva cărăușilor de bani reprezintă continuarea unui proiect care se desfășoară în cadrul European Multidisciplinary Platform Against Criminal Threats – Cybercrime, Payment Fraud Operational Action Plan.

La această acțiune au participat autorități din Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, United Kingdom și Statele Unite le Americii.

La nivel național, procurorii D.I.I.C.O.T- Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat 8 percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal în care a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro.

Totodată, în cadrul a 9 dosare penale au mai fost identificați 49 de cărăuși de bani și un recrutator, stabilindu-se faptul că, prin diferite metode (phishing, tranzacții financiare ilegale, oferte vânzări online fictive), au fost fraudate 141 de persoane, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 400.000 de euro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT