Activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce

Sunt multe activităţi pentru copii care contribuie la dezvoltarea lor armonioasă atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic. Mai mult, fie că le fac cu părinţii, fie cu prietenii sau colegii de şcoală, acestea sunt pentru copii experienţe unice care creează amintiri de neuitat.
Alina Costache
19 iun. 2017, 20:36
Activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce

Iată o listă cu activităţi pentru copii pe care ar fi bine să le facă orice copil.

Sportul în echipă este foarte bun pentru copii

„Cheia succesului este ca echipa să funcţioneze. Sunt mulţi indivizi geniali în lume, dar dacă îi aduni laolaltă, echipa lor nu va valora nici o centimă”, Babe Ruth

Sportul în echipă, lucrul în echipă contribuie la dezvoltarea abilităţilor de a acţiona într-un sistem, în care fiecare componentă are rolul său. O echipă va fi întotdeauna mai valoroasă decât un individ. Ştim şi noi foarte bine că acolo unde sunt doi puterea creştere. Mai mult, este mult mai frumos să ai cu cine împărţi bucuria succesului şi mult mai uşor să ai cu cine să suferi la înfrângere.

Excursiile cu cortul, ideale pentru copii
„Spiritul uman are nevoie de natură, de locuri în care mâna omului n-a nimic”, autor necunoscut

Fiecare copil merită şansa de a „gusta” natura în forma sa cea mai pură. De la mersul pe jos în drumeţii şi căţărări, la frigărui şi somnul în cort.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT