Actorul Ewan McGregor, implicat într-un grav accident de motocicletă

Actorul scoţian Ewan McGregor circula cu motocicleta când o maşină a intrat în coliziune cu vehiculul său, actorul fiind aruncat pe marginea drumului.
Alina Costache
20 dec. 2013, 11:14
Actorul Ewan McGregor, implicat într-un grav accident de motocicletă

Ewan McGregor a publicat, după accident, un mesaj pe Twitter, prin care le spunea conducătorilor de automobile să îşi îndrepte atenţia şi către motociclişti, potrivit Mediafax.

Verificaţi în oglindă dacă sunt şi motociclişti, înainte de a schimba banda. Este enervant ca atunci când te ridici de pe carosabil să auzi «nu te-am văzut». Nu am fost călcat de maşină, ci am fost tamponat. Folosiţi oglinzile! Motocicliştii sunt vulnerabili. Şi sunt foarte cool!„, a scris acesta.

Actorul nu a dezvăluit unde a avut loc accidentul.

Ewan McGregor a mai fost implicat în două accidente, unul în 2007, când actorul şi-a rupt piciorul, şi unul în 2000, în Scoţia.

Ewan McGregor, care a devenit celebru cu roluri precum cel din „Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate”, a mai jucat în thrillerul erotic „Deception”, dar şi în „Omul care se holba la capre”, alături de George Clooney. A fost nominalizat la premiile Globul de Aur pentru rolul din „Moulin Rouge”, pentru care a primit un premiu al Academiei de film europene (EFA). Un alt premiu EFA i-a fost acordat pentru rolul din filmul „Marioneta/ Ghost Writer”, de Roman Polanski.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre începutul vieții politice al lui Gigi Becali: „Vadim l-a băgat în Parlament și apoi s-au certat! Nu poate să aibă un șef”
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
De ce geamurile moderne au un punct negru într-un colț. Detaliul observat de puțini
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România