„Adam” a apărut pe Pământ în urmă cu circa 209.000 ani, mult mai devreme decât se credea

"Adam", primul bărbat modern, a apărut prima dată pe Pământ în urmă cu aproximativ 209.000 de ani, ceea ce înseamnă cu 9.000 de ani mai devreme decât credeau oamenii de ştiinţă, se arată într-un studiu al cercetătorilor britanici.
Cristina Dinu
25 ian. 2014, 13:12

Această nouă cercetare îl situează pe Adam pe Pământ în acelaşi interval de timp cu jumătatea sa, Eva, şi contrazice un studiu recent potrivit căruia cromozomul Y a precedat oamenii moderni.

Studiul, condus de Eran Elhaik, de la University of Sheffield, şi Dan Graur, de la University of Houston, a avut scopul de a îl pune pe „Adam în locul său de drept în istoria evoluţionistă”, scrie Mediafax.

Echipa de cercetători a stabilit „data naşterii” lui Adam folosind informaţii genetice existente. Pentru a calcula vârsta cromozomului Y, cercetătorii au înmulţit vârsta medie la care taţii au primul copil cu numărul de mutaţii descoperite. Apoi au împărţit această cifră la rata mutaţiilor cromozomului Y – numărul de ani necesari, în medie, pentru ca o mutaţie genetică să apară.

„Bineînţeles că putem manipula fiecare dintre aceste variaţii pentru a face ca datele să fie mai vechi sau mai noi”, a spus profesorul Elhaik. „În studiul nostru am demonstrat că cercetările anterioare au manipulat toate aceste variabile pentru a demonstra că cromozomul Y este mai vechi”, a mai spus acesta.

Elhaik s-a referit la un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Arizona, care sugera că cromozomul Y uman a apărut prin împerecherea diferitelor specii de hominizi, ceea ce sugera că primul bărbat modern apăruse pe Pământ în urmă cu 500.000 de ani.

Însă Elhaik spune că cei mai vechi strămoşi ai lui Homo sapiens nu ar fi putut să se fi născut atunci.

„Putem spune cu certitudine că primii oameni moderni au apărut în Africa, în urmă cu 200.000 de ani”, a spus Elhaik.

„Este evident că oamenii moderni nu s-au încrucişat cu hominizii care au trăit în urmă cu 500.000 de ani. De asemenea, este cert că nu a fost un singur ‘Adam’ şi o singură ‘Eva’, ci mai degrabă grupuri de ‘Adami’ şi ‘Eve’, care au coexistat şi au rătăcit împreună în lumea noastră”, a mai declarat Eran Elhaik.

Rezultatele unui alt studiu, publicat în luna august a anului trecut, arătau că Adam şi Eva au locuit în Africa în aceeaşi perioadă, dar probabil nu s-au întâlnit niciodată.

Anterior, s-a crezut că „purtătorul de cromozom Y – Adam” şi „Eva Mitocondrială” – cei mai recenţi strămoşi comuni ai bărbaţilor şi ai femeilor – au trăit în perioade diferite de timp.

Dar, un studiu realizat pe 69 de bărbaţi din întreaga lume a arătat că „purtătorul de cromozom Y – Adam” a păşit pe Pământ în urmă cu 120.000 – 156.000 de ani, mult mai devreme decât s-a crezut anterior.

Acest studiu îl plasează pe Adam mai aproape de perioada de timp în care a trăit Eva, în urmă cu 99.000 – 148.000 de ani.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford, California (SUA), au spus că era „destul de improbabil” ca cei doi să fi trăit exact în aceeaşi perioadă de timp.

„Studii anterioare au indicat că cel mai recent strămoş comun al bărbatului a apărut mult mai târziu (în urmă cu 50.000- 115.000 de ani, n.r.) decât cel mai recent strămoş comun al femeii. Dar, acum, cercetările noastre arată că nu există discrepanţe”, a spus Carlos Bustamante, de la Universitatea Stanford, California, autorul studiului publicat în luna august.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Haos la Istanbul! Comentatorul Emil Grădinescu și Basarab Panduru, blocați să intre pe stadion înainte de Turcia – România
Capital.ro
Pensie mai mică decât te aștepți. Cum te afectează la pensie anii lucrați „la negru”. Soluții pentru a reduce pierderile
Playtech.ro
Cât economisești dacă mergi o lună fără mașină în București. Câți bani îți rămân în buzunar
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noelia va fi eutanasiată la cerere. Povestea de viață a tinerei de 25 de ani este sfâșietoare: „Vreau doar să nu mai sufăr”
După Gigi Becali, încă un patron din SuperLiga a finanțat PSD: ”Nu m-am gândit niciodată că-i voi ajuta”
MediaFlux
Singurul muzeu din România unde nu ai voie să faci fotografii de frica spiritelor! Aici au avut loc mai multe întâmplări ciudate
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026. Ianis Hagi, căpitanul Naționalei! Vezi echipa de start trimisă în teren de Mircea Lucescu
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj