Adânca falie a intoleranţei şi beneficiarii ei din umbră

Dialogul a fost, practic, desființat. A rămas doar un biet cuvânt în DEX. Discursul public, fie că-i politic ori e generat de mass-media, se desfășoară sub semnul monologului. E un Dinamo-Steaua la nivel național și pe orice temă. Mai toată lumea are o părere și ține strâns de ea ca orbul de ciomag. Argumentele nu mai folosesc la nimic, rațiunea nici atât. Strigătul ferm și orbirea furiei au triumfat. Înfrângerea decenței și a logicii e categorică.

Politicienii ignoră iresponsabil un pericol real. Pentru că, sub pretextul grijii pentru starea macro a nației, trăiesc în chibuțul lor și nu pricep că, la nivel micro, ura față de ei e uniform distribuită în toate păturile sociale. Pe fondul deteriorării accelerate a nivelului de trai și al apatiei autorităților, riscul coalgulării unei mișcări anarhiste antisistem nu-i de ignorat. Nici de privit ca iminent într-o țară unde cele mai sângeroase revoluții se petrec pe facebook. Doar că trebuie să-l conștientizezi. Și să-l previi, dacă te duce capul cât de cât și în măsura în care ai timp/chef să pricepi că acțiunile și atitudinea ta irită, influențează și pot generaliza.

Oricâte zâmbete subțiri ar stârni domnu’ Dan, existența partidului său de autor și televizor în Parlament e o stare de fapt. El a identificat extrem de productiv o zonă de interes comun, dezgustul față de politicieni. A pus pe ei, la grămadă, ștampila vandabilă electoral ciocoi, a promis toate neroziile pe care le putea imagina mintea umană și s-a trezit călare pe a treia forță (culme) politică a țării. Har Domnului, n-are suficientă forță parlamentară ca să le și impună. Dar succesul său i-ar putea inspira pe alții. Care, din umbră, pe măsură ce foamea va mușca din mațele românilor, să aibă și strategie, și imaginație, și logistică națională, și putință să coaguleze interes electoral în perspectiva proximelor scrutinuri.