Adela Popescu și-a sărbătorit anticipat împlinirea vârstei de 40 de ani, în cadrul unei petreceri organizate înaintea zilei de 8 octombrie. Actrița a avut aproape prieteni, colegi de breaslă și colaboratorii care i-au fost aproape de-a lungul vieții.
Evenimentul a fost devansat din cauza programului încărcat al vedetei, care filmează pentru noul serial „Fără Urmă”.
„Altfel dansezi, te simti, stii cine esti, ce vrei, ce iti place, ce nu iti place, de cine nu iti place. De ce nu iti place. Ce ar trebui sa faca/ faci sa iti placa. Peste trei zile implinesc 40 de ani. Pe mine ma lasa rece. Pe parintii mei si pe fratii mei, insa, nu. Sunt socati. Doar din reactia lor ma prind ca s-au adunat ceva ani. Nu simt nicio teama, nostalgie, ceva diferit. Poate si pentru ca sunt destul de impacata de cum am ales pana acum. De cum am facut eu lucrurile in ritmul meu. Poate de-asta”, a scris Adela Popescu, pe rețelele sociale.
Pe lângă mesajul legat de sentimentele ce o încearcă în pragul schimbării prefixului, actrița a distribuit și câteva imagini de la petrecere. Vedeta apare dansând, fiind în centrul atenției, înconjurată de prieteni.
Vezi această postare pe Instagram
Printre invitați s-au numărat Cabral și Gina Pistol, alături de care Adela Popescu a lucrat în mai multe proiecte. Pavel Bartoș a fost și el prezent la petrecere și a publicat câteva imagini de la eveniment.
Vezi această postare pe Instagram
„La mulți ani, om fain și tare drag mie! La mulți ani, Adela Popescu! Ne-am distrat și dansat bine de tot”, a scris Pavel Bartoș.
Deși petrecerea a avut deja loc, Radu Vâlcan își dorește să marcheze separat ziua de naștere a soției sale.
„Nu știm încă. Adela are foarte multe filmări, filmează foarte mult pentru serialul din care face parte și e greu. Să vedem, poate obține o derogare de acolo, de la filmări. Nu știm, dar într-adevăr face 40 de ani”, a declarat Radu Vâlcan.
Acesta spune că actrița se află într-o etapă profesională în care își alege mult mai atent proiectele și rolurile.
„Ne consultăm. Citește scenariul dacă i se potrivește. Mă bucur foarte tare pentru ea și merită acest lucru. A ajuns cumva la o maturitate care îi permite să aleagă un proiect cum e cel de față, de exemplu «3 zile în septembrie», să citească scenariul, dacă i se potrivește sau nu rolul și așa mai departe, distribuția contează foarte mult, producția. La ăsta a zis da din prima și se pare că a fost un pas foarte bun pentru ea”, a explicat Radu Vâlcan.