Adela Popescu și-a învins una dintre cele mai mari temeri la 40 de ani. Ce a mărturisit vedeta: „Ăsta da cadou”

Adela Popescu a dezvăluit în mediul online că și-a învins una dintre cele mai mari frici, fiind vorba despre teama de zbor.
Irina Dumitrescu
13 oct. 2026, 12:30
Adela Popescu și-a învins una dintre cele mai mari temeri la 40 de ani. Ce a mărturisit vedeta:

Adela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din țara noastră, obișnuiește să împărtășească cu urmăritorii din mediul online diverse momente și întâmplări din viața sa. Recent, vedeta a împlinit vârsta de 40 de ani, ocazie cu care a plecat în Grecia alături de Radu Vâlcan și cei trei copii.

Citește și: Adela Popescu, o parteneră geloasă! Actrița a vorbit despre situația din trecut care a făcut-o să își pună semne de întrebare cu privire la Radu Vâlcan: „Nu mi-a zis nimic”

La întoarcere, aflată în avion, Adela le-a mărturisit fanilor că a reușit să își învingă una dintre cele mai mari temeri, fiind vorba despre frica de zbor.

Soția lui Radu Vâlcan le-a povestit internauților că a avut parte de o experiență cu totul diferită față de cele de până acum. Mai exact, a reușit să zboare cu avionul fără să simtă teamă. Pentru ea, momentul a reprezentat un adevărat cadou la împlinirea vârstei de 40 de ani.

„Voiam să vă spun că de ziua mea am avut primul zbor în care nu mi-a fost frică DELOC. Ăsta da cadou de 40 de ani”, a transmis Adela Popescu în mediul online.

Înainte de a pleca în Grecia alături de familie de ziua de naștere, vedeta a sărbătorit și alături de prieteni, organizând o petrecere într-un local din Capitală.

„Altfel dansezi, te simti, stii cine esti, ce vrei, ce iti place, ce nu iti place, de cine nu iti place. De ce nu iti place. Ce ar trebui sa faca/ faci sa iti placa. Peste trei zile implinesc 40 de ani. Pe mine ma lasa rece. Pe parintii mei si pe fratii mei, insa, nu. Sunt socati. Doar din reactia lor ma prind ca s-au adunat ceva ani. Nu simt nicio teama, nostalgie, ceva diferit. Poate si pentru ca sunt destul de impacata de cum am ales pana acum. De cum am facut eu lucrurile in ritmul meu. Poate de-asta”, a scris Adela Popescu, pe rețelele sociale.

Pe lângă mesajul legat de sentimentele ce o încearcă în pragul schimbării prefixului, actrița a distribuit și câteva imagini de la petrecere. Vedeta apare dansând, fiind în centrul atenției, înconjurată de prieteni. Printre invitați s-au numărat Cabral și Gina Pistol, alături de care Adela Popescu a lucrat în mai multe proiecte. Pavel Bartoș a fost și el prezent la petrecere și a publicat câteva imagini de la eveniment.

Citește și: Adela Popescu, despre lupta cu depresia: „A fost o perioadă foarte grea, plângeam mult”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, critici pentru Bergodi și Pancu după show-ul din U Cluj – Rapid: „Mă așteptam la altceva”
Capital.ro
Românii care nu își retrag banii din pensia privată, deși au atins vârsta de pensionare: Vor avea un câștig mai mare
Playtech.ro
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova în 2026 și ce tematică a fost aleasă. Târgul, desemnat cel mai bun din Europa
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Horoscop 13 octombrie 2026. Marți 13 le dă peste cap superstițiile! Cine are o zi excelentă și cine trebuie să fie atent la fiecare pas
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT