Adele s-a măritat cu managerul ei. Cântăreaţa i-a făcut o declaraţie emoţionantă la gala premiilor Grammy

Cântăreaţa Adele a confirmat căsătoria cu managerul ei, Simon Konecki, la Premiile Grammy, ceremonie care a avut loc la Los Angeles, în cadrul cărei artista a primit trofeul pentru "Cel mai bun album".
Alina Costache
13 feb. 2017, 16:07
Adele s-a măritat cu managerul ei. Cântăreaţa i-a făcut o declaraţie emoţionantă la gala premiilor Grammy

Pe data de 12 Februarie 2017 a avut loc gala premiilor Grammy la Los Angeles unde artista Adele a primit trofeul pentru „Cel mai bun album”.

După discursul emoţionant plin de mulţumiri, aceasta i-a declarat iubirea inclusiv soţului ei, Simon Konecki, scrie CNN.

„Pur și simplu nu pot să primesc acest premiu, sunt foarte recunoscătoare și onorată, dar viața mea este Beyoncé. Pentru mine, albumul Lemonade este monumental, atât de bine gândit, atât de frumos și de emoționant. Am văzut cu toții o față a ta pe care nu ne-o arăți de obicei și pentru asta îți suntem recunoscători. Noi, toți artiștii, te adorăm. Te iubesc, te-au iubit și te voi iubi mereu”, i-a transmis Adele, de pe scenă, artistei americane, confirmând ulterior că este căsătorită cu Simon Konecki, scrie spynews.ro.

„Managerul meu, soțul meu și fiul meu voi sunteți singura mea rațiune de a fi”, a declarat Adele.

Adele şi Simon Konecki sunt împreună din 2012, an în care au devenit şi părinţi, după ce cântăreaţa a adus pe lume un băieţel.

Vezi si: Un cântăreţ turc susţine că este tatăl biologic al celebrei cântăreţe britanice Adele

Adele a devenit în anul 2016 cântăreața britanică cea mai bogată din toate timpurile cu o avere estimată la 85 de milioane de lire (121 de milioane de dolari).

DailyBusiness
Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Olimpiu Moruțan, așteptat de un stelist la sosirea în București pentru a semna cu Rapid! Primele declarații ale fotbalistului. Update exclusiv
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Cât costă să faci o casă de 100 de mp în 2026: experienţele românilor cu preţurile reale
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mesajul postat de sora lui Mario, adolescentul lăsat fără viață și îngropat de prietenii săi: „Las aceste poze și filmulețe aici pentru..”
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Al treilea accident feroviar, într-o săptămână, în Spania. Trei răniți, după ce un tren a lovit, joi, o macara ajunsă pe șine VIDEO
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day