Administrația din PSD care semnează primul mare proiect pe bani europeni

O adminstrație PSD semnează primul mare proiect al anului pe bani europeni. Recordul la fonduri europene în 2021, semnat de un Consiliu Județean PSD.
Alina Costache
04 oct. 2021, 12:23
Administrația din PSD care semnează primul mare proiect pe bani europeni
Lider județean PSD, lecție de atras bani europeni pentru guvernul PNL

Cel mai mare proiect finanțat prin Programul Operational Infrastructura Mare, în valoare de 450 de milioane de a fost semnat în weekendul trecut de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Banii vor fi folosiți implementarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița.

Beneficiarii acestui proiect sunt peste 250.000 de locuitori ai județului Dâmbovița, din 53 de localități unde vor fi montate sute de kilometri de rețele noi de apă, dar și de sute de kilometri de rețele de canalizare. În alte nouă localități vor fi realizate investiții complementare.

“În mai puțin de un an, am reușit deblocarea acestui proiect foarte important pentru Dâmbovița. Pe lângă rețelele de apă și canalizare, construim opt de stații de tratare, două ștații noi de epurare și 17 rezervoare de înmagazinare a apei potabile”, a declarat președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan.

Principala investițe o reprezintă însă extinderea rețelei de distribuție a apei potabile cu peste 300 de noi kilometri și reabilitarea a aproape 60 de kilometri. Vor mai fi extinse și reabilitate conductele de aducțiune pe o lungime de aproximativ 200 de kilometri și reabilitate 11 rezervoare de înmagazinare.

În sectorul epurării apelor uzate investițiile vor acoperi înființarea și extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproape 450 de kilometri și extinderea a șapte stații de epurare. Proiectul mai prevede și realizarea unui dispecerat regional SCADA și a 18 dispecerate locale.

Pe lângă Târgoviște, în acest proiect sunt prinse orașe precum Găești, Moreni, Fieni sau Pucioasa și localități importante precum Răcari, Băleni, Ciocănești, Dragodana, MalucuFlori, Potlogi, Tătărani,Văcărești, Vișina sau Vulcana Băi.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este Aymen Boutoutaou, cel mai scump transfer al verii la FCSB! Unde excelează și ce puncte slabe are: „Îmi place să provoc”
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România