Administratorul judiciar al Hidroelectrica, CONDAMNAT definitiv la închisoare

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru conflict de interese, după ce, în primă instanţă, el fusese achitat. La aceeaşi pedeapsă a fost condamnată şi Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, cea care, de altfel, a fost achitată în primă instanţă, de Curtea de Apel Bucureşti.
Iulian Tudor
17 feb. 2015, 17:27
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, CONDAMNAT definitiv la închisoare

Avocatul Remus Borza a fost găsit vinovat de conflict de interese pentru că firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, administratorul judiciar al Hidrolectrica, a încheiat contracte de asistenţă juridică cu casa de avocatură la care Borza era asociat, potrivit Mediafax.

Parchetul Curţii de Apel Bucureşti a înregistrat în 25 februarie 2013 dosarul în care Remus Borza şi Nicoleta Munteanu, avocaţi în Baroul Bucureşti, sunt suspectaţi de conflict de interese, iar în 8 iulie a început urmărirea penală în cazul acestora. Cei doi au fost trimişi în judecată în octombrie 2013.

Procurorii au stabilit, în urma verificărilor, că Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012 – februarie 2013, a încheiat 34 de contracte de asistenţă juridică între firma de insolvenţă şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Borza şi Asociaţii”. Asistenţa juridică a constat în reprezentare, redactare, semnare şi depunere a actelor în mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat şi la SCP „Borza şi Asociaţii”.

În cazul lui Remus Borza, procurorii au stabilit că, în calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a făcut 34 de plăţi către firma sa de avocatură, în baza contractelor încheiate de Munteanu.

Procurorii au arătat că Borza este asociat atât în firma de insolvenţă Euro Insol, cât şi la SCP „Borza şi Asociaţii”, „realizând astfel, în mod direct, un folos material atât pentru sine, cât şi pentru asociatul său, Munteanu Nicoleta”.

Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie 2013, când compania a ieşit din insolvenţă. Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT