Admitere liceu 2023. Cele patru criterii de departajare pentru elevii cu medii egale. Rezultate evaluare după contestaţii

Deși media obținută în clasele V-VIII nu va avea nicio pondere în calculul medie de admitere la liceu, totuși aceasta va fi luată în calcul, în cazul elevilor cu medii de admitere egale.
Filip Stan
04 iul. 2023, 14:15
Admitere liceu 2023. Cele patru criterii de departajare pentru elevii cu medii egale. Rezultate evaluare după contestaţii

Admitere liceu 2023. Media de admitere la liceu va depinde, anul acesta, exclusiv de media obținută la Evaluarea Națională 2023, nu și de media claselor V-VIII. Rezultatele repartizării computerizate, potrivit calendarului admitereii la liceu în 2023, vor fi publicate pe 19 iulie.

Pentru a-și alege liceul dorit, elevii trebuie să țină cont de poziția pe care o ocupă în ierarhia mediilor de admitere la liceu, ierarhie ce va fi publicată după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2023. Apoi, consultând broșura pentru admitere, aceștia vor putea alege ce opțiuni vor trece pe fișa pentru repartizarea computerizată, în funcție de ultima medie de admitere a specializării dorite.

Admitere liceu Iași 2023. Va fi concurență mare la liceele bune. Note mai mari în primele 500 în 2023 față de 2022
Potrivit unei analize făcute de edupedu.ro, în urma modificării modului de calcul a medie de admitere la liceu, în București va fi o concurență mare pentru un loc într-un liceu de top. Un elev cu 9.80 a pierdut 169 de poziții în clasament, față de un elev cu aceeași medie anul trecut, precizează sursa citată.

Criterii de departajare în cazul mediilor de admitere egale

Deși media obținută în clasele V-VIII nu va avea nicio pondere în calculul medie de admitere la liceu, totuși aceasta va fi luată în calcul, în cazul elevilor cu medii de admitere egale. Media claselor V-VIII va fi al patrulea criteriu de departajare în aceste situații.

Cele patru criterii de departajare:

  • nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
    nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
    nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă (în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale);
    media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Admitere liceu 2023. Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu

Profesorii îi sfătuiesc pe elevi să completeze suficiente opțiuni, pentru a nu fi în situația de a rămâne fără loc, în urma repartizării computerizate.

După stabilirea mediei finale a elevului, poate fi utilă o comparație cu punctajele obținute în anul precedent. Aceasta poate oferi o perspectivă asupra performanțelor elevului și poate ajuta la evaluarea poziției sale în cadrul admiterii.

Este important de menționat că punctajele și mediile de admitere pot varia de la un an la altul, în funcție de mai mulți factori, cum ar fi numărul de locuri disponibile și performanțele celorlalți candidați.

”Este foarte simplu, dacă copilul are media 9.60 anul acesta și cu această medie e pe poziția 2.000, mă uit anul trecut unde era poziția 2.000. E vorba de poziție, nu de medie. Poziția 2.000 era să spunem anul trecut la media 9.40, mă aștept și pun opțiuni și sub poziția copilului meu. Eu aș coborî cu două puncte. Dacă copilul meu are 9.60, eu aș pune inclusiv o opțiune unde anul trecut s-a intrat cu 7.60. În felul acesta, ușurând examenele, dezavantajăm copiii foarte buni, foarte bine pregătiți, căci mai mult de 10 nu le putem da. Dacă cu 9.70 ajung să-mi tremure sufletul că nu ajung la liceul dorit, încotro ne îndreptăm.”, a declarat pentru Euronews România, Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale”.

Admitere liceu 2023, Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023. Ministerul Educatiei a afișat Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023. Potrivit edu.ro, au fost înregistrate 27.128 de contestații, adică 8,52% din numărul total de lucrări, dintre care:

  • 18.465 la Limba și literatura română (13.324 – 2022)
  • 444 la Limba și literatura maternă (265 – 2022)
  •  8.219 la Matematică (8.265  – 2022).

Comparativ, în sesiunea 2022 au fost depuse 21.854 de contestații (7,12% din numărul total de lucrări).

În cazul a 16.476 de lucrări (13.757 de lucrări – în anul 2022) contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 7.668 de lucrări (5.906 lucrări – în anul 2022) notele au fost modificate prin scădere.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4% (117.798 de elevi), în creștere cu 0,20% (291 de elevi) față de rezultatele inițiale (76,2%). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%.
A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la: 466 (237 în anul 2022).

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.
Dintre aceștia, 36.317 candidaţi (23,6 %) au obţinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 3 (trei) elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Procentual, la nivel național, 71,2% dintre notele contestate – 19.320 de lucrări (74% în 2022) au fost modificate cu diferențe mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferențe între 0,5 și 1 punct, 226 de note cu diferențe între 1 și 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au înregistrat diferențe mai mari de 2 puncte (3 la Limba și literatura română și 3 la Matematică).

Citește și: Ariadna, elevă de 10 de la Evaluarea Națională din Onești: ”Ingredientele cheie care m-au ajutat să obțin acest rezultat sunt munca asiduă și interesul pentru a mă dezvolta”

La nivel național, la proba de Limba și literatura română, 120.268 de elevi  (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 1.500 de elevi au obținut nota 10 (+46 în raport cu prima afișare).

La Matematică,116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 3.188 au obținut note de 10 (+122 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 64 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).

Rezultatele obșinute după contestații pot fi văzute aici http://evaluare.edu.ro/DefaultI.aspx

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Culisele întâlnirii Ion Iliescu – Vladimir Putin. Cu ce cadou l-a impresionat românul pe liderul rus
Capital.ro
Decizie pentru românii cu buletin. Se schimbă regulile începând cu luna aceasta. Unde se schimbă cartea de identitate
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Taxe noi pentru șoferii români care merg în vacanță în Bulgaria
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Schimbare privind retragerile de la bancomat. Băncile vor bate palma. Mii de ATM-uri sunt vizate
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali