Admitere liceu 2026. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele de la repartizarea computerizată. Lista actelor necesare și calendarul complet

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat miercuri, 22 iulie, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională (EN VIII). Datele se găsesc pe platforma admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Giorgiana Amarie
22 iul. 2026, 09:01
Admitere liceu 2026. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele de la repartizarea computerizată. Lista actelor necesare și calendarul complet

Elevii care urmează să înceapă liceul au aflat miercuri unitatea de învățământ la care au fost repartizați folosit codul unic primit la Evaluarea Națională 2026.

Potrivit Ministerului Educației, au fost repartizați computerizat 119.484 de elevi (99,89%) din totalul celor care au completat opțiuni (119.610). Dintre aceștia, 74.093 de candidați (62,01%) au fost admiși la prima opțiune. Au fost exprimate 2.857.558 de opțiuni, rezultând o medie de 23,89 opţiuni/elev (în ușoară creștere față de anul anterior).

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, între 23 și 28 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați.

Soluționarea situațiilor speciale ivite după repartizare (așa cum sunt menționate în metodologie) este programată în perioada 29 – 31 iulie și se derulează la nivelul comisiilor județene de admitere/comisiei municipiului București.

În etapele speciale premergătoare repartizării computerizate, au fost admiși în învățământul liceal:

  • 13.523 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 816 elevi la specializările vocațional-militare;
  • 2.854 de elevi pe locurile rezervate elevilor rromi;
  • 2.852 de elevi pe locurile rezervate CES – învățământ de masă.

A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2026 – 2027 se desfășoară în intervalul 31 iulie -18 august, fiind gestionată de comisiile județene/comisia de admitere a municipiului București. La această etapă vor putea participa și cei 126 (0,11%) de absolvenți nerepartizați (număr total de locuri libere: 33.668).

Citește și: Rezultate Definitivat 2026. Notele înainte de contestații au fost publicate. Peste 9.200 de candidați au susținut examenul de definitivare în învățământ

Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:

  • cerere de înscriere (se completează la liceu);
  • copie după certificatul de naștere al elevului;
  • copie după cartea de identitate a elevului;
  • copii după cărțile de identitate ale ambilor părinți;
  • adeverință de domiciliu, în cazul cărților electronice de identitate;
  • copie după hotărârea judecătorească definitivă privind exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului, în cazul părinților divorțați;
  • foaia matricolă;
  • adeverință cu notele și media obținute la Evaluarea Națională 2026;
  • adeverință medicală pentru înscrierea în clasa a IX-a, cu fișa de vaccinări pe verso;
  • acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

Calendarul admiterii la liceu 2026

13-20 iulie 2026

  • completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către elevi și părinți, cu sprijinul diriginților;
  • introducerea datelor în aplicația informatică națională;
  • verificarea și corectarea eventualelor erori din fișele de înscriere.

Atenție! Un număr prea mic de opțiuni sau completarea greșită a acestora poate duce la o repartizare nedorită sau chiar la nerepartizarea candidatului.

În aceeași perioadă, elevii care doresc să participe la admiterea într-un alt județ depun fișele conform procedurilor stabilite de Ministerul Educației.

20 iulie 2026

  • transmiterea bazelor de date către comisiile județene și Centrul Național de Admitere;
  • predarea fișelor originale de înscriere.

21 iulie 2026

  • verificarea și corectarea eventualelor erori din baza de date;
  • confirmarea finalizării tuturor modificărilor în aplicația informatică.

22 iulie 2026

  • repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a;
  • afișarea rezultatelor admiterii la liceu;
  • publicarea locurilor rămase libere.

23-28 iulie 2026

  • depunerea dosarelor de înscriere și confirmarea locurilor la liceele unde elevii au fost repartizați.

28 iulie 2026

  • liceele transmit situația locurilor rămase vacante după încheierea înscrierilor.

29-31 iulie 2026

  • comisiile județene și cea a Municipiului București soluționează cazurile speciale apărute după repartizarea computerizat.

Citește și: Stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examenele naționale

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit cum a făcut transferul lui Garita la FCSB: „Vulturar mi-a zis”. De ce a semnat pe 4 luni și ce salariu are. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Horoscop 14 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii importante
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat