ADMITERE MEDICINĂ CLUJ 2016. 926 de locuri, dintre care 600 de locuri bugetate şi 326 de locuri cu taxă

ADMITERE MEDICINĂ CLUJ 2016. Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" începe luni înscrierile pentru admitere, care va avea loc în data de 25 iulie 2016, pentru trei programe de studiu.
Roxana Gagiu
18 iul. 2016, 08:51
ADMITERE MEDICINĂ CLUJ 2016. 926 de locuri, dintre care 600 de locuri bugetate şi 326 de locuri cu taxă

ADMITERE MEDICINĂ CLUJ 2016. Înscrierile se fac pentru Facultatea de Medicină (medicină, asistență medicală generală, balneofiziokinetoterapie și recuperare, radiologie-imagistică), Facultatea de Medicină Dentară (medicină dentară, tehnică dentară) și Facultatea de Farmacie (farmacie, nutriție și dietetică).

Pentru anul universitar 2016-2017 au fost puse la dispoziția candidaților un număr de 926 de locuri, dintre care 600 de locuri bugetate și 326 de locuri cu taxă.

„Examenul de admitere se susține prin probă scrisă, în limba română. Concursul se desfășoară după sistemul ‘grilă’ — întrebări cu răspunsuri multiopționale. Durata probei este de 2 ore”, se arată în comunicatul transmis AGERPRES.

Citeşte şi: Au încep înscrierile la Facultatea de Medicină. Vezi LOCURI DISPONIBILE, REGULAMENTUL DE ORGANIZARE şi desfăşurare a concursului

Perioada de înscriere este 18 — 22 iulie 2016. Înscrierea candidaților va fi asigurată de către un birou special creat în acest scop, care va funcționa în perioada menționată, în clădirea de pe strada Marinescu nr. 23, etajul I, între orele 8,00 și 16,00.

Toate informațiile referitoare la condițiile de desfășurare a concursului se găsesc în Ghidul Admiterii 2016, publicat pe site-ul universității, la secțiunea Admitere 2016.

ADMITERE MEDICINĂ CLUJ 2016. Pe durata înscrierii și a susținerii examenului, candidații și însoțitorii acestora pot beneficia de cazare în căminele universității, la dispoziția lor fiind puse circa 500 de locuri de cazare, cu prețuri variind între 25 și 40 de lei de persoană pe zi.

„Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca reprezintă o probă complexă de testare a cunoștințelor și potențialului candidaților. An de an, exigența acestui examen crește, demersul fiind necesar pentru selectarea celor mai potriviți candidați pentru viitorul sistemului național de sănătate”, se mai arată în comunicat.

ADMITERE MEDICINĂ CLUJ 2016. Primele legături ale Clujului cu învățământul medical datează din 1775, când a fost înființată „Școala medico-chirurgicală” din Cluj. Aici a fost profesor cunoscutul oculist Ioan Piuariu-Molnar. În 1816, „Școala medico-chirurgicală” s-a transformat în „Liceul medico-chirurgical”.

Citeşte şi: ADMITERE 2016: Universitatea Transilvania din Braşov oferă laptopuri, cazare şi masă gratuită cu scopul de a atrage studenţi de elită

Facultatea maghiară de Medicină a fost fondată chiar de la începutul existenței Universității „Ferencz Jozsef” din Cluj, în 1872. Curând după acest moment, între 1888-1901, au fost construite clinicile și institutele facultății, situate pe strada care în prezent poartă numele de „Clinicilor”, și care funcționează și astăzi.

Imediat după Marea Unire a Transilvaniei cu România, în 1919, a fost întemeiată Facultatea Românească de Medicină, ca parte componentă a Universității „Daciei Superioare”. Primul decan și organizator al facultății a fost Iuliu Hațieganu, cel care dă astăzi numele universității clujene de medicină. Acesta a fost „Magnificus Rector” al acestei Universității din Cluj și unul dintre cei mai respectați și îndrăgiți oameni ai comunității.

Datorită inițiativei sale, au fost create noi discipline, precum: semiologia medicală, radiologia, stomatologia și istoria medicinii, care au fost premiere în învățământul medical românesc. Tot Hațieganu este și cel din a cărui inițiativă a fost construit Parcul Sportiv din Cluj-Napoca. El a susținut financiar, din fonduri proprii, înființarea acestui parc, după ce fiul său a murit la o vârstă fragedă.

Prestigiul Facultății de Medicină a fost asigurat încă de la început de remarcabilii profesori români precum Victor Babeș, Constantin Levaditi, Ștefan Gh. Nicolau și Nicolae Minovici, ca și de celebrii profesori francezi Jules Guiart, René Jeannel.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Decizie-șoc la FCSB: nu pleacă în cantonamentul din Olanda! Exclusiv
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tot ce trebuie să știe românii de la 1 iulie 2026 despre salariul minim, amenzi si regulile pentru asigurarea medicală. Tabel explicativ
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?