Adrian Cuculis, avocatul familiei Valentinei, a vorbit, recent, despre probele strânse de procurori împotriva lui Vlad Bălțăteanu. Conform acestuia, anchetatorii au suficiente indicii pentru a contura acuzația finală împotriva principalului suspect.
„Ce cunosc eu că există în dosar în momentul de față și o să cunosc și mai bine peste foarte puțin timp, adică peste vreo două zile, în speță, au reușit să strângă un probatoriu atât de larg încât Băltățeanu, dacă spune că a venit unchiul, frații, mătușile sau oricine altcineva și a omorât-o pe Valentina, nu mai contează. Probele deja îl incriminează pe el suficient de mult. Sunt niște probe care, în momentul de față, bineînțeles că nu sunt în spațiul public, dar ele există în dosarul cauzei.
La dosarul cauzei sunt administrate corespunzător și sunt foarte importante. Analiza ADN este de netăgăduit, că ai sângele ei în imobil, sângele ei pe saltea, sângele în valiză. Mai există niște probe biologice care îl leagă din nou pe Băltățeanu de această violență, intermediară faptei principale de omor. Mă refer la probe materiale, însemnând unghii, care sunt puse în context ADN cu făptuitorul, cu inculpatul din această cauză.”, a spus acesta, pentru Dan Capatos Show.
Adrian Cuculis a invocat și imagini în care Vlad ar apărea în mai multe ipostaze incriminatoare. Conform avocatului, acestea ar trebui analizate împreună cu celelalte elemente ale dosarului. Avocatul a susținut că mai multe indicii, privite împreună, ar contura o concluzie relevantă pentru anchetă.
„Eu cred aici, în acest caz, că imaginile cu Băltățeanu care scoate valiza din portbagaj, identificarea concretă a urmelor, plecarea lui din țară și minciunile atribuite faptului că «eu sunt la muncă, n-am de unde să știu de ce nu răspunde fata voastră, care este acasă» duc cel puțin rezonabil la concluzia că el este cel care a săvârșit fapta. Faptele din dosarul din 2022 îți arată că el era capabil să facă așa ceva. Am depus și elemente pe care procurorii nu le aveau și nici n-aveau de unde să le aibă. Este normal să le aibă procurorul, ca să-și formeze o opinie coerentă despre persoana acestui individ.”
În același timp, Cuculis a adus în discuție un nou caz de femicid la care a început să lucreze. Din păcate, pe data de 12 octombrie, în România a avut loc la 36-lea femicid.
„Este vorba tot despre un omor calificat, raportat la legea care a modificat Codul penal, cunoscută drept legea femicidului. Este cazul de la Galați, unde o femeie fusese bătută în mod repetat. În cele din urmă, ura pe care bărbatul o avea împotriva ei s-a transformat într-o crimă. S-a întâmplat ieri, al 36-lea femicid în 2026.”