EXCLUSIV. Adrian Marinescu explică în ce situații ne putem infecta cu COVID după vaccinare. După cât timp ne imunizăm?

Adrian Marinescu, medic infecționist al Institutului Matei Balș din Capitală, ne explică de ce au fost întregistrate numeroase cazuri de persoane infectate după prima doză de vaccin anti-Covid.
Claudia Simion
25 feb. 2021, 09:54
EXCLUSIV. Adrian Marinescu explică în ce situații ne putem infecta cu COVID după vaccinare. După cât timp ne imunizăm?

„Trebuie să ne fie clar că pentru a avea un vaccin care să fie eficient trebuie să avem rapelul. Efectul vine la 7-10 zile de la rapel. Înainte de rapel, ești protejat într-o măsură mică. Se poate întâmpla să te infectezi chiar înainte de rapel. Având imunitate după prima doză există posibilitatea să facem o formă mai ușoară sau o formă asimptomatică”, a spus Adrian Marinescu.

Se impune testarea înainte de vaccinare?

„E greu de făcut asta. Poate fi un test negativ, poate să fie perioada incubație. Nu zic că e rău să ne testăm înainte, dar nu văd cum ar putea fi practic”, a explicat medicul.

Cât durează până obțin răspunsul imun optim după ce am primit a doua doză?

„Este nevoie de aproximativ 10-14 zile pentru a dezvolta un răspuns imun optim după a doua doză. Trebuie totuși să fiți precauți și să continuați respectarea măsurilor de prevenție și după acest interval de timp”, se arată în comunicatul CNCAV.

Ce facem dacă ne infectăm cu COVID după administrarea primei doze de vaccin?

„Conform prevederilor regăsite în acest document, vaccinarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 nu este contraindicată, iar vaccinarea acestora se poate realiza după vindecare. Totodată, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze”, au mai transmis specialiștii.

„Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă.

De asemenea, dacă o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind  recomandată reluarea vaccinării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită.

În cazul decalajelor privind administrarea dozei a doua de vaccin împotriva COVID-19, persoana programată va putea modifica data efectuării dozei de rapel direct în platforma electronică sau prin modalitățile deja cunoscute pentru programarea inițială.

Pentru situațiile în care cea de-a doua doză de vaccin se administrează accidental, la mai puțin de 21 de zile de la efectuarea primei doze, nu mai este necesară efectuarea unei alte doze de rapel”.

Citiți și Bilanţ vaccinare 24 februarie 2021. Aproape 30.000 de vaccinaţi în ultimele 24 de ore

Citiți și Paşaport de vaccinare antiCOVID pentru călătoriile cu avionul. Statele care vor să implementeze această procedură

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum s-a transformat dezastrul din Nations League în bucurie națională? Detaliile care îi arată drumul lui Hagi pentru România
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Răsturnare de situație după arestarea lui Călin Georgescu! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte