Adrian Năstase află pe 23 IULIE dacă va fi ELIBERAT CONDIŢIONAT

Propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, după executarea unei treimi din pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare, va fi judecată pe 23 iulie, de Judecătoria Sectorului 4, anunţă România TV.
Alina Costache
08 iul. 2014, 10:39
Adrian Năstase află pe 23 IULIE dacă va fi ELIBERAT CONDIŢIONAT

Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea avocaţilor fostului premier de preschimbare a termenului care fusese stabilit în 9 septembrie.

Avocaţii lui Adrian Năstase au cerut instanţei să acorde un alt termen de judecată, solicitarea fiind admisă de instanţă, care a decis ca propunerea de eliberare condiţionată a fostului premier să se judece în 23 iulie.

Membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au stabilit, în 3 iulie, că Adrian Năstase poate fi propus pentru liberare condiţionată, întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

Dosarul cu concluzia comisiei a fost transmis Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit să judece cauza în 9 septembrie.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că va fi analizată posibilitatea formulării unei cereri de preschimbare a termenului de judecată a acestui dosar.

Surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au declarat că Adrian Năstase a intrat automat în atenţia comisiei de la Penitenciarul Jilava, întrucât întruneşte condiţiile necesare eliberării condiţionate.

Adrian Năstase execută o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare, după ce a fost condamnat în dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”.

Adrian Năstase are dreptul să ceară liberarea condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani şi că a fost condamnat înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România