Adrian Năstase, audiat trei ore la instanţa supremă în dosarul Zambaccian

Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat, luni, timp de aproape trei ore de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Zambaccian, în care a fost condamnat în martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare.
Iulian Tudor
09 sept. 2013, 11:28
Adrian Năstase, audiat trei ore la instanţa supremă în dosarul Zambaccian

Adrian Năstase a dat o declaraţie completă în faţa a cinci judecători, susţinând că este nevinovat şi că acest dosar este o comandă politică, potrivit Agerpres.

„Doresc să subliniez caracterul politic al felului în care au pornit demersurile de începere a urmăririi penale împotriva mea din 2004 şi care s-au materializat în 25 de dosare, unele dintre ele fiind ţinute doar cu coperţile goale. De-a lungul timpului, aceste dosare au fost conexate şi astfel s-a ajuns la acest dosar”, a spus Adrian Năstase.

El a calificat ca fiind o „coincidenţă interesantă” faptul că pe 30 martie 2012, în ziua când era anunţată sentinţa împotriva sa în dosarul „Trofeul calităţii”, la sediul CSM avea loc o întâlnire de lucru cu o delegaţie a Comisiei Europene şi asta arată, în opinia sa, că se aştepta o „soluţie gospodărească”.

Adrian Năstase a respins declaraţia fostului consul al României la Shanghai, Ioan Păun, potrivit căreia el i-ar fi trimis acestuia 700.000 USD în China pentru a cumpăra diverse produse, printre care şi termopane.

Năstase a susţinut că i-a dat lui Păun doar 35.000 de dolari, aceşti bani fiind destinaţi unor medici din China, pe care i-a consultat deoarece mama soţiei sale avea probleme de sănătate. Fostul premier a adăugat că a cumpărat din China medicamente naturiste, pe care le-a folosit şi el.

De la proces a lipsit soţia fostului premier, Daniela Năstase, aceasta anunţând prin intermediul avocaţilor că are probleme de sănătate.

Probleme medicale a avut şi fosta şefă a ISC Irina Jianu, aceasta fiind scoasă la un moment dat din sala de judecată, după ce i s-a făcut rău.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 7 octombrie, când vor fi audiaţi Irina Jianu şi mai mulţi martori.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.

ÎCCJ a mai hotărât, în cazul fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu achitarea pentru luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participaţie improprie la fals intelectual la Legea contabilităţii şi a stabilit încetarea procesului penal pentru participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a decis condamnarea la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

De asemenea, completul de trei judecători a ridicat sechestrul instituit pe imobilul din str. Zambaccian aparţinând soţilor Năstase şi a obligat-o pe Irina Jianu la plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul constatat în dosar. În plus, instanţa i-a obligat pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Jianu la plata sumei de 60.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată pe 5 mai 2010 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar ‘Zambaccian I’.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Misterioasele cutremure în lanț de la Satu Mare și legătura cu Proiectul Corvinus. Investitorul principal, un sponsor al regimului Trump
Capital.ro
Pensionarea anticipată. Avertisment pentru cei care ies mai devreme din câmpul muncii. Ce au descoperit cercetătorii
Playtech.ro
Regiunea din România care intră în topul celor mai bogate regiuni europene. Depășește multe economii occidentale
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Un șofer cu permisul suspendat a ajuns la spital după ce a lovit un sens giratoriu, pe DN1
iamsport.ro
Umilințele la care a fost supus Helmut Duckadam de Steaua și de Gigi Becali: ”A suferit toată viața! Era un băiat extraordinar”
MediaFlux
Alimentele nocive pe care le consumăm dimineața. Nutriționistul Teodor Mălăncioiu, despre pericolul ascuns din granola, iaurturi, smoothie-uri sau produse de patiserie
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi