Adrian Năstase: În memoria mea, Klaus Johannis rămâne pe acelaşi plan cu Vadim

Într-o postare pe blog, Adrian Năstase îi impută prim-vicepreşedintelui PNL Klaus Johannis că dă lecţii de corectitudine politică în contextul în care primarul Sibiului a beneficiat de acordul pe care l-a încheiat cu PSD din partea Forumului Democrat al Germanilor din România şi ulterior l-a susţinut pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2004.
Filip Stan
09 mart. 2014, 20:38
Adrian Năstase: În memoria mea, Klaus Johannis rămâne pe acelaşi plan cu Vadim

„Nu am menționat, timp de zece ani, dezamăgirea mea în legătură cu conduita sa de la alegerile din 2004, dar mi se pare ciudat cum, întâmplător probabil, mulți dintre cei care, prin votul lor pentru Băsescu, în 2004, ajutându-l să obțină puterea, astăzi ne dau lecții de corectitudine politică”, scrie Adrian Năstase.

Acesta califică drept „nedemnă”, afirmaţia lui Johannis potrivită căreia ar fi fost forţat să semneze protocolul cu PSD în timpul guvernării Năstase, mai ales că beneficiile pentru PSD erau mai reduse şi ţineau doar de alegerile prezidenţiale.

„În ceea ce privește alegerile locale și parlamentare, era evident că FDGR va vota pentru proprii săi candidați. Colaborarea guvernamentală viza, în esență, avantejele urmărite de FDGR iar colaborarea parlamentară viza, până la urmă, legislația de interes pentru FDGR. Și atunci care trebuia să fie interesul în contrapondere pentru PSD rezultând din protocol? Era fair play ca FDGR să-și realizeze interesele cu PSD în perioada ciclului electoral iar, la finalul său, să voteze cu candidatul Alianței?”, spune fostul prim-ministru.

Acesta a invocat lobby-ul făcut la oficialităţile europene de către guvernul său pentru ca Sibiu să fie desemnat Capitală Culturală Europeană în 2007, precum şi alocările consistente de fonduri pentru infrastructura acestui oraş.

„Oricum în memoria mea, Johannis rămâne pe același plan cu Vadim. Amândoi și-au invitat alegătorii, în mod surprinzător pentru mine, să-l voteze pe Băsescu”, concluzionează Adrian Năstase.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Se face transferul! MM Stoica, anunț-bombă pentru fanii FCSB: „Săptămâna asta se închide”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
A fost șofer de Uber și însoțitor de zbor după ce a renunțat la sportul profesionist: ”Nu mi-am imaginat în viața mea!”
MediaFlux
România a supărat UE! Riscăm să nu mai primim banii europeni
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România