Adrian Streinu-Cercel cere Ministerului Sănătăţii ca testarea pentru hepatită, HIV şi SIDA să fie obligatorie

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", doctorul Adrian Streinu-Cercel, cere Ministerului Sănătăţii ca testarea pentru hepatită, HIV şi SIDA să fie obligatorie şi să se facă în decurs de maximum un an şi jumătate, prin medicii de familie din ţară.
Filip Stan
03 mart. 2018, 14:54
Adrian Streinu-Cercel cere Ministerului Sănătăţii ca testarea pentru hepatită, HIV şi SIDA să fie obligatorie

Doctorul Adrian Streinu-Cercel a trimis, în urmă cu două săptămâni, solicitarea pentru testarea obligatorie la Ministerul Sănătăţii, Guvern şi Preşedinţia României şi a declarat că săptămâna viitoare va avea o discuţie în acest sens la minister.

„Eu am făcut o adresă către cele trei instituţii mari ale statului, Ministerul Sănătăţii, Preşedinţia României şi Guvernul României. Am înaintat această hârtie acum două săptămâni şi urmează discuţii. (…) O să vorbim săptămâna viitoare la Ministerul Sănătăţii pentru un program pentru medicii de familie, ca să îşi testeze toţi oamenii de pe listă, în decursul a unui an, un an jumătate. (…) Propun medicilor de familie din România să-şi testeze toţi pacienţii, toate persoanele de pe listă, în decurs de un an, un an jumătate, pentru toate cele trei (hepatită, HIV, SIDA n.r.)”, a spus doctorul Adrian Streinu-Cercel, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” cere testarea obligatorie a populaţiei pentru hepatită, HIV şi SIDA.

„Testările ar trebui să fie obligatorii, evident că vor fi consiliaţi oamenii de medicul de familie şi li se spune care sunt avantajele acestei testări. (…) când îi spun că dacă te găsesc cu virus hepatic C, te vindeci, când îi spun că dacă te găsesc cu virus hepatic B ai toate şansele (…) să stopeze boala cronică de ficat şi să nu faci cancer de ficat în următorii 20 de ani, când îi spun că dacă te găsesc cu HIV, te tratez şi nu mai transmiţi la cei din jurul tău şi vei duce o viaţă normală pentru tot restul vieţii, eu zic că sunt nişte avantaje fantastice”, a arătat doctorul Adrian Streinu-Cercel.

Streinu-Cercel spune că există medicamente în prezent pentru cele trei infecţii, hepatită, HIV şi SIDA şi depistarea din timp a acestor boli ar costa puţin, faţă de cât se cheltuie pentru tratamentul acestora.

„Primul considerent este că sunt nişte infecţii care pot fi stăpânite. (…) În momentul de faţă vindecăm infecţia cu virusul hepatic C, ca atare, dacă nu testăm pe toată lumea, le tăiem şansa şi speranţa de o viaţă normală. Costurile sociale deduse de aici sunt enorme, comparativ cu o testare care poate să coste 15 lei. Dacă nu testăm pentru virusul hepatitei B, atunci vom avea şi ce avem în momentul de faţă, cancer hepatic, ciroză hepatică, care, ele însumate costă enorm comparativ cu o testare de 15 lei. HIV-ul dacă nu-l testăm şi nu îl identificăm, iarăşi costurile pe terapie, ştiţi foarte bine că o schemă terapeutică este undeva la 500 de euro pe lună, iarăşi costă enorm. Dacă stăm să ne gândim din punct de vedere cost-eficienţă, de departe, testarea în momentul de faţă şi identificarea unei cohorte care ar fi eventual pozitivă şi tratată la timp, ar duce la reducerea în următorii 5-10 ani de zile, a costurilor de sănătate, enorm”, a explicat managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Întrebat dacă testarea obligatorie pentru hepatită, HIV şi SIDA la medicii de familie se va face gratuit pentru pacienţi, Streinu-Cercel a răspuns: „Discutăm. (…) Se putea face chestia asta şi până acum, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, e adevărat pe spinarea pacientului. Eu acum încerc ca împreună cu Casa Naţională, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să creionăm o politică în acest domeniu al virusurilor transmisibile prin act sexual, sânge şi produse de sânge, astfel încât să limităm la maxim răspândirea acestor virusuri în România.”

Dr. Adrian Abagiu, medic la „Matei Balş” a declarat sâmbătă, că, „trendul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este ca până în 2020 să avem 90 la sută din populaţia HIV depistată, 90 la sută trataţi, iar pentru hepatita C, acelaşi target e până în 2030.”

Casa Naţională de Sănătate a refuzat deja să deconteze testarea pacienţilor medicilor de familie, pentru hepatită, susţine presedintele Filialei Sibiu a Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, medicul Loredana Piloff.

„Ar fi absolut necesar, ca testarea pentru virusul hepatitei C să fie decontată de Casă. Lucru pe care nu l-am obţinut. Am făcut intervenţii şi la nivelul Comisiei de specialitate la nivelul Ministerului. (…) Această intervenţie a fost făcută demult, fără rezultat. Chiar este nevoie de un suport prin decontare prin Casă, altfel lucrurile sunt dificil de realizat”, a declarat Loredana Piloff.

Potrivit medicului Streinu-Cercel, din 1985 până în 2017 s-au înregistrat în total 22.980 de pacienţi cu HIV/SIDA în România, din care mai sunt în viaţă 15.000. Un număr de 692 de cazuri noi HIV/SIDA şi 171 de decese din cauza acestei boli s-au înregistrat în 2017. Anul trecut, singurul judeţ din ţară fără niciun caz nou HIV/SIDA este Sălaj, iar judeţul cu cele mai multe cazuri noi este Constanţa, cu 37 de pacienţi, potrivit datelor prezentate sâmbătă, la Sibiu, de către managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Canibalii ”găteau și mâncau” oameni în urmă cu 6.000 de ani. Descoperirea făcută într-o peșteră din nordul Spaniei
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri. Legea se aplică în toată România. Amendă între 750 și 5.000 de lei
Playtech.ro
Horoscopul zilei. Două zodii trec printr-o cumpănă, altele trăiesc cele mai frumoase clipe
Adevarul
„Țiganii, țiganii”. „Intelectualii” kosovari, trivialități la adresa românilor, după victoria FCSB de la Priștina
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Noua funcție WhatsApp. Toți utilizatorii scapă de o bătaie de cap
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Cătălina și Andrei sunt cei doi soți implicați în accidentul grav din Târgu Frumos. Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa și cele două fetițe se luptă acum pentru viața lor
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Final de poveste după șase ani de căsnicie! Dan Alexa a divorțat de Andrada: ”Asta e tot ce contează”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice