Adriean Videanu ameninţă că l-ar putea da în judecată pe Gabriel Sandu

Adriean Videanu, co-preşedinte PNL Bucureşti, spune că îl va da în judecată pe Gabriel Sandu, arestat în Dosarul Microsoft, dacă se adevereşte că fostul ministru a spus că el a luat bani în acest dosar.
Iulian Tudor
20 ian. 2015, 15:50
Adriean Videanu ameninţă că l-ar putea da în judecată pe Gabriel Sandu

Reacţia lui Adriean Videanu vine după ce, în media, au apărut informaţii potrivit cărora fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, arestat în Dosarul Microsoft, le-ar fi spus procurorilor că o parte din banii primiţi mită au ajuns şi la nume grele din PDL, printre care Adriean Videanu, Roberta Anastase şi Radu Berceanu.

„Resping categoric orice asociere a numelui meu cu Dosarul Microsoft. NU am avut niciun fel de legătură, nici măcar tangențială, cu inițierea și/sau derularea contractului în cauză. NU am avut niciodată niciun fel de relații private cu Gabriel Sandu. Dacă se dovedește că Gabriel Sandu a facut acea declarație la adresa mea, ÎL VOI DA ÎN JUDECATĂ PENTRU CALOMNIE”, a precizat Adriean Videanu, într-un comunicat de presă. 

Fostul ministru Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită în formă continuată și spălare de bani, el fiind arestat preventiv pe 25 octombrie, alături de Nicolae Dumitru, Dorin Cocoș și primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT