Turcia – România, adversar de coşmar pentru România în barajul de calificare al CM 2026. Meciul decisiv se joacă în deplasare

Naționala de fotbal a României se află încă în cursa pentru calificarea la Cupa Mondială. Chiar dacă traseul se anunță a fi unul foarte dificil, ”tricolorii” vor avea șansa lor în barajul programat în luna martie 2026.
Viorel Dobran
20 nov. 2025, 14:39
Turcia - România, adversar de coşmar pentru România în barajul de calificare al CM 2026. Meciul decisiv se joacă în deplasare

UPDATE: România va juca semifinala barajul de calificare la CM 2026 cu Turcia , s-a decis la tragerea la sorţi de joi. În cazul unei victorii, finala se va juca împotriva învingătoarei dintre Kosovo şi Slovacia, tot în depalsare.

Grupele pentru baraj
Grupa 1

Italia – Irlanda de Nord și Țara Galilor – Bosnia

Grupa 2

Ucraina – Suedia și Polonia – Albania

Grupa 3

Turcia – România și Slovacia – Kosovo

Grupa 4

Danemarca – Macedonia de Nord și Cehia – Irlanda

Mircea Lucescu: „Fotbalul este imprevizibil, nu va fi uşor”

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, joi, că întâlnirea cu Turcia, din semifinalele barajului de calificare la CM-2026, va fi una foarte dificilă şi tricolorii trebuie să fie pregătiţi din toate punctele de vedere.

Va fi un meci foarte dificil, Turcia este o echipă foarte bună. Eu am jucat de multe ori împotriva Turciei. Cunosc bine fotbalul turcesc. Avem la dispoziţie patru luni să ne pregătim. Toate echipele sunt foarte bune. M-am uitat la ultima evoluţie a lor împotriva Spaniei, au jucători buni, pe care îi cunosc bine, mă rog, de acum 4-5 ani, când erau foarte tineri. Turcia trece printr-un moment bun. Noi trebuie să ridicăm jucătorii noştri, prin prezenţa lor la echipele de club. Fotbalul este imprevizibil, nu va fi uşor, trebuie să ne pregătim din toate punctele de vedere. Presiunea va fi ca la Zenica, ospitalitatea va fi diferită”, a declarat Lucescu.

Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene şi intercontinentale.

Ce scrie presa din Turcia după ce a aflat că joacă cu România în barajul pentru Cupa Mondială 2026

Tragerea la sorți pentru barajul Cupei Mondiale 2026 a aprins imediat spiritele în Turcia. După anunțul oficial că naționala lor va înfrunta România în semifinala play-off-ului, presa turcă a reacționat prompt, analizând pe larg duelul cu „tricolorii” și posibila finală împotriva câștigătoarei meciului Slovacia – Kosovo.

În publicațiile sportive de la Istanbul, partida cu România este privită ca un test extrem de dificil, mai ales prin prisma faptului că de partea cealaltă a baricadei se află un nume uriaș pentru fotbalul turc: Mircea Lucescu.

„Dacă echipa noastră națională elimină România, va întâlni în finală câștigătoarea meciului Slovacia – Kosovo”, notează jurnaliștii turci, subliniind că traseul spre Mondial este departe de a fi unul ușor și că barajul nu lasă loc de greșeală.

„Lucescu este adversarul”
Unul dintre cele mai puternice accente din presa turcă este pus pe persoana selecționerului României. Titluri de genul „Lucescu este adversarul” apar în articole, cu referire la faptul că România este antrenată de Mircea Lucescu, tehnician care a marcat istoria fotbalului din Turcia.

Presa reamintește că actualul selecționer al României a condus de-a lungul anilor Galatasaray, Beşiktaş și chiar naționala Turciei, construind o relație specială cu fotbalul și suporterii de la Bosfor. Acum, însă, toate aceste legături afective sunt puse între paranteze.

Se subliniază că Lucescu cunoaște foarte bine atmosfera, stilul de joc și mentalitatea fotbaliștilor turci, iar acest lucru este perceput ca un dezavantaj.

În descrierea lui Lucescu publicațiile turce spun printre altele că „știe cum reacționează jucătorii sub presiune”, „cunoaște tiparele tactice dat fiind că a antrenat o parte din jucătorii naționalei Turciei”, dar și că știe cum poate fi „înțepată” sensibilitatea tribunelor.

Goal notează și faptul că, în preliminariile pentru 2026, Lucescu s-a bazat serios pe jucători care evoluează în Super Lig. Pentru presa turcă, acesta e un detaliu important: România nu vine ca o echipă „străină” de fotbalul local, ci cu oameni care joacă săptămână de săptămână în campionatul Turciei.

Cei mai periculoși jucători ai României, în ochii turcilor
Analizele tactice din presa turcă se opresc apoi la lotul României și la oamenii care pot face diferența într-un singur meci eliminatoriu. Sunt enumerați, în special, jucătorii considerați cei mai periculoși:

Dennis Man, fotbalistul lui PSV, este prezentat drept principalul pericol ofensiv. Andrei Rațiu, de la Rayo Vallecano, este descris ca un fundaș lateral foarte ofensiv, cu capacitate mare de efort și plus de viteză, un jucător care poate surprinde prin urcările sale. Ianis Hagi, numit chiar „vedeta lui Alanyaspor”, este văzut ca șeful creativității de la mijloc.

Un loc aparte în articole îl ocupă Denis Drăguș, împrumutat de la Trabzonspor la Eyüpspor, deja foarte cunoscut fanilor turci. Jurnaliștii notează că Drăguș evoluează și pentru naționala României și atrag atenția că se simte deja „ca acasă” în fotbalul turc, ceea ce îl poate face și mai periculos într-un meci jucat pe terenul Turciei.

UPDATE: Gigi Becali vrea ca România să joace împotriva Ucrainei la barajul CM 2026

Gigi Becali speră că România va juca împotriva Ucrainei, pe care a învins-o acum un an și jumătate la EURO 2024, cu un categoric 3-0.

Live video AICI

”Eu vreau cu Ucraina. I-am mai bătut. Dacă ai bătut o echipă 3-0, ai încredere că poți s-o bați cu 1-0. Așa gândesc eu. Dacă e să ne calificăm și vrea Dumnezeu, poți să joci cu oricine, o bați și te-ai calificat.

Așa e simțul meu. Deși Lucescu a fost contestat, nici eu nu spun că a făcut bine ce a făcut, oare nu va avea un noroc la bătrânețe, să se califice? A fost un om norocos în viață.

Poate că va califica echipa. Când ajungi să trăiești să ai strănepoți, ăsta e cel mai mare noroc”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.

Naționala lui Mircea Lucescu va merge la barajul pentru CM 2026, unde va da în semifinală peste una dintre Italia, Danemarca, Turcia și Ucraina.

Scandal pe bani înaintea meciului de baraj pentru Mondial. Vochin dezvăluie: „Jucătorii nu au luat prime. Şefii au luat câte 25.000 de euro”

Indiferent de adversar, reprezentativa noastră va juca în deplasare. Dacă va trece mai departe, în finala barajului va întâlni câștigătoarea unui duel dintre echipele din urna a doua și a treia. Gazda va fi stabilită în urma tragerii la sorți.

Danemarca a ratat calificarea directă la CM 2026 și pot întâlni România la baraj

”Tricolorii” știau că Italia și Turcia se numără 100% printre posibilele adversare de la baraj, iar Ucraina și Polonia erau creditate cu cele mai mari șanse să li se alăture în prima urnă.

Calculele au fost date peste cap de meciul ”nebun” de la Glasgow, dintre Scoția și Danemarca (4-2). Nordicii merg la baraj și vor face parte din urna 1 la tragerea la sorți.

Astfel, Polonia a ”retrogradat” în urna a doua și nu mai este pe lista posibililor adversari ai României, care acum, la finalul preliminariilor, arată așa: Italia, Danemarca, Turcia și Ucraina.

Cine transmite tragerea la sorți

Tragerea la sorți este programată să înceapă joi, 20 noiembrie, de la ora 14, ora României. Conform programului anunțat de FIFA, mai întâi vor fi stabilite duelurile din play-off-ul intercontinental, iar apoi meciurile din barajul european.

În România, evenimentul va fi transmis în direct de Antena 1 și Antena Play, însă doritorii pot urmări ceremonia și online pe siteul FIFA. Linkul este disponibil aici.

Semifinalele play-off-ului vor avea loc pe 26 martie într-o singură manșă pe terenul echipelor din prima urnă, finalele urmând să aibă loc pe 31 martie, locul de disputare urmând să fie stabilit prin tragere la sorți.

Naționala României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul meciurilor de baraj. Pentru a ajunge la turneul final, tricolorii trebuie să câștige două meciuri, semifinală și finală, ambele disputate într-o singură manșă. Semifinala este programată pe 26 martie 2026, iar finala pe 31 martie.

Tragerea la sorți a play-off-ului are loc joi, începând cu ora 14:00, la sediul FIFA din Zurich.

Potrivit FRF, România se află în urna a patra, obținând locul la baraj prin intermediul clasării din Liga Națiunilor 2024/25.

Urnele pentru tragerea la sorți vor fi următoarele (urnele 1-3 sunt stabilite în funcție de clasamentul FIFA, în timp ce în urna 4 sunt câștigătoarele de grupă din Liga Națiunilor care nu s-au clasat pe locurile 1-2 în preliminarii):

Urna 1: Italia, Danemarca, Turcia, Ucraina

Urna 2: Polonia, Țara Galilor, Cehia, Slovacia

Urna 3: Irlanda, Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo

Urna 4: Suedia, ROMÂNIA, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord

În semifinală, România va întâlni una dintre echipele din urna 1 (Italia/Danemarca/Ucraina/Turcia) în deplasare. Dacă va învinge, naționala noastră va juca finala împotriva câștigătoarei dintr-un duel între o echipă din urna 2 și alta din urna 3, duel stabilit prin tragere la sorți. De asemenea, gazda finalei va fi stabilită tot prin tragere la sorți.

Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene și intercontinentale.

Citeşte şi: Gigi Becali, prima reacţie după ce ANAF îi impută cheltuieli nejustificate de peste un milion de euro la FCSB: „E idiot softul”

Barajul intercontinental va reuni, în Mexic, la Guadalajara şi Monterrey, o echipă din America de Sud (Bolivia), una din Oceania (Bolivia), una din Asia (Irak), una din Africa (RD Congo) şi două din zona CONCACAF (Surinam şi Jamaica).

Cele mai bine clasate echipe din ierarhia mondială vor fi calificate direct în finalele celor două părți ale tabloului şi vor înfrunta câştigătoarele celor două semifinale, conform tragerii la sorți de joi.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Escapada la munte l-a scos din sărite pe Liviu Vârciu! A ajuns în Poiana Brașov în 7 ore, iar acolo a primit o altă lovitură: ”Ne merităm soarta”
Fanatik.ro
Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român! Cei doi antreprenori care l-au surclasat pe miliardar. Ce avere au
Capital.ro
Euro digital trebuie introdus în țările UE. Banca Franței anunță anul în care va apărea noul tip de monedă unică
Playtech.ro
Sfântul Ion sau Sfântul Ioan? Cum spunem corect, de fapt?
Adevarul
Venezuela, sub noua conducere: militari în stradă și presiune din SUA. Ce condiții impune Trump președintelui interimar
wowbiz.ro
Doliu uriaș! Autorul Michael Schumacher a murit la 75 de ani: „Tatăl meu era…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion la kaiac-canoe a fost găsit fără suflare în propria locuință, la doar 34 de ani
iamsport.ro
Atac DEZLĂNȚUIT la adresa lui Angelescu și Șucu: 'O sărăcie și un tâmplar! Jambor nu există decât în mintea lor, Koljic e mai fragil decât gheața la mal, Rapid pute a minciună'
MediaFlux
Concediu plătit pentru burnout. Ce schimbă legea pentru angajații care se simt epuizați
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend