Afacerist grec cu afaceri în România, asasinat la comandă în Atena. „L-au vrut mort!”

Panagiotis Stathis, un renumit om de afaceri grec în vârstă de 54 de ani, cu interese comerciale și în România, a fost asasinat la comandă în nordul Atenei. Atacul a avut loc marți, 2 iulie, în suburbia Psychiko, unde vitima a fost împușcată mortal în mașina sa de un atacator pe motocicletă.
Filip Stan
04 iul. 2024, 21:32
Afacerist grec cu afaceri în România, asasinat la comandă în Atena.
Afacerist grec cu afaceri în România, asasinat la comandă în Atena. "L-au vrut mort!"

Afacerist grec cu afaceri în România, asasinat la comandă în Atena. Crima a avut loc la ora 8:23 dimineața, când un motociclist a deschis focul asupra lui Panagiotis Stathis, trăgând cel puțin 20 de gloanțe. Deși mașina BMW a victimei era dotată cu geamuri antiglonț, acestea nu au rezistat tirului intens de la mică distanță. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere, capturând momentul brutal în care omul de afaceri a fost executat.

Conform declarațiilor lui Giorgos Kalliakmanis, președintele de onoare al asociației ofițerilor de poliție din sud-estul Atticii, Panagiotis Stathis ar fi intrat în conflict cu un agent imobiliar influent din Mykonos. Acesta era vizat de cel puțin cinci ani de așa-numita „mafie din Mykonos,” o organizație cunoscută pentru implicarea sa în afaceri imobiliare și construcții ilegale pe insulă. Omul de afaceri a primit multiple amenințări și a mai fost atacat de două ori în Mykonos, dar nu a depus niciodată plângere. Panagiotis Stathis și-a continuat activitatea în ciuda acestor pericole, desfășurând lucrări de cartografiere și alte afaceri cu firma sa, în care era unul dintre cei doi asociați, scrie presa elenă, citată de Cancan. „L-au vrut mort!”, a declarat Giorgos Kalliakmanis.

Citeşte şi: Viața secretă a lui Adrian Kreiner, milionarul asasinat la Sibiu. Cine moștenește averea și firmele bărbatului

Numele lui Panagiotis Stathis era asociat cu cele mai importante lucrări de topografie de pe insulă în ultimii 24 de ani. Acesta a achiziționat mai multe terenuri și proprietăți pe Mykonos și alte insule din Ciclade. Cu trei ani în urmă, viața lui s-a schimbat dramatic după ce a câștigat două milioane de euro la un joc de noroc organizat de OPAP, fostă companie a statului elen. Activitățile sale profesionale s-au extins și în România în ultimii ani, unde a avut diverse proiecte și tranzacții imobiliare.

Autoritățile elene au demarat o anchetă amplă, verificând proiectele și tranzacțiile imobiliare ale lui Stathis nu doar în Mykonos, ci și pe insulele Ios, Paros și Serifos. Investigațiile sunt în desfășurare pentru a descoperi legăturile dintre afacerile lui Stathis și motivele care au dus la asasinarea sa brutală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT