Afganistan: Zeci de morţi după o lovitură aeriană împotriva talibanilor

O lovitură aeriană a forţelor guvernamentale afgane asupra unei presupuse întruniri a talibanilor în provincia Kunduz s-a soldat luni cu zeci de morţi, inclusiv mulţi civili, anunţă surse oficiale citate de Reuters.
Filip Stan
02 apr. 2018, 18:39
Afganistan: Zeci de morţi după o lovitură aeriană împotriva talibanilor

Un reprezentant al poliţiei locale din apropierea oraşului Kunduz a afirmat că atacul de la Dasht-i Archi a ucis 15 luptători talibani şi a rănit 10, în timp ce aceştia pregăteau o operaţiune. El a precizat că era prezent şi un membru al consiliului de conducere al talibanilor din oraşul pakistanez Quetta. Au existat şi victime civile, despre care oficialul nu a dat detallii.

Potrivit Agerpres, localnicii relatează că a fost lovită o moschee şi că şi-au pierdut viaţa numeroşi civili. Surse medicale din Kunduz declară că în oraş au fost aduşi cinci morţi şi 40 de răniţi.

Talibanii susţin că numărul morţilor este de 150, exclusiv civili, şi că la locul atacului nu se aflau luptători.

O purtătoare de cuvânt a forţelor americane din Afganistan a comunicat prin e-mail agenţiei Reuters că forţele SUA nu au efectuat niciun atac aerian în zona respectivă.

Reuters menţionează că formarea forţelor aeriene afgane a constituit una din priorităţile operaţiunii Resolute Support a NATO în Afganistan, dar datele recente ale ONU arată că loviturile aeriene fac mai des victime civile, deşi în general incidentele soldate cu pierderi în rândul necombatanţilor sunt mai rare. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
Capital.ro
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru proprietarii de terenuri. Controalele încep de la 1 iulie. Planta care se elimină obligatoriu
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți