Află cum poţi folosi pâine şi lapte pentru a-ţi scoate firele crescute sub piele

Știai că poți îndepărta firele crescute sub piele cu ajutorul unei comprese din pâine cu lapte cald? Află cum să procedezi ca să scapi de problemă!
Alina Costache
22 ian. 2015, 19:39
Află cum poţi folosi pâine şi lapte pentru a-ţi scoate firele crescute sub piele

Pentru început, trebuie să încălzești o ceașcă de lapte, însă vezi să nu-l faci prea fierbinte, pentru că mai departe îl vei pune pe piele. Înmoaie o bucată de pâine în laptele cald și pune-o chiar peste zona unde a crescut firul de păr sub piele. Ține compresa acolo până se răcește, apoi repetă procesul, dar a doua oară ține pâinea pe piele timp de zece minute.

După ce trec cele 10 minute, ar trebui să poți vedea porul deschis. Ia un ac steril și cât mai subțire și trage firul de păr la suprafață prin porul deschis. Dacă îți este frică de ace, atunci ai putea apăsa de o parte și de alta cu capetele a două bețișoare de urechi, ca și cum ai stoarce un coș. Firul de păr ar trebui să iasă la suprafață cu ușurință.

Laptele cald îți deschide porii și în același timp hidratează pielea, iar pielea hidratată este mai elastică, astfel că poți îndepărta mai ușor firele de păr crescute sub piele.

Atenție! Acul pe care îl folosești trebuie să fie steril, altfel riști să faci o infecție. Mai mult, la sfârșitul „procedurii” ai putea aplica o cremă antiseptică.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Daniel Pancu a refuzat un salariu triplu pentru a rămâne la Rapid! Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT