ANI verifică declaraţia de avere a lui Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului „Nicolae Malaxa”

Agenţia Naţională de Integritate a început verificările declaraţiei de avere a fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa” din Capitală, au declarat sâmbătă, pentru News.ro, surse din ANI.
Iulian Tudor
30 nov. 2016, 10:08
ANI verifică declaraţia de avere a lui Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului

Potrivit surselor citate, inspectorii de integritate vor verifica dacă există diferenţe nejustificate între averea dobândită de Florin Secureanu şi veniturile realizate de acesta în perioada în care a condus Spitalul „Nicolae Malaxa”.

Florin Secureanu are, potrivit ultimei declaraţii de avere completate în mai 2015, trei terenuri intravilane, în Bucureşti, în judeţul Ilfov şi în judeţul Dâmboviţa, în suprafaţă totală de peste 3.800 de metri pătraţi, deţinute împreună cu fosta sa soţie, Laura, şi patru terenuri agricole în comuna Tăureni, judeţul Mureş, în suprafaţă totală de aproape 25.000 de metri pătraţi, toate cumpărate de Secureanu în 2015.

Florin Secureanu, directorul Spitalului Malaxa, demis de primarul Gabriela Firea. DNA ridică documente de la spital

De asemenea, Secureanu mai are o casă de 321 metri pătraţi şi un apartament de 59,51 metri pătraţi în Bucureşti, precum şi două apartamente în Târgu Ocna şi în Târgovişte, pe care le deţinea împreună cu Laura Secureanu.

Fostul manager al Spitalului Malaxa a mai trecut în declaraţia de avere un autoturism Rover 620, fabricat în 2000 şi bijuterii şi tablouri în valoare totală de 11.000 de euro, acestea fiind achiziţionate în perioada 1999-2015.

Florin Secureanu avea de plătit credite la bănci în valoare de 76.000 de lei şi 10.000 de euro şi de restituit unei persoane 20.000 de euro, pe care i-a luat în 2012, pe o perioadă de cinci ani.

În anul fiscal anterior declaraţiei de avere, Florin Secureanu a avut venituri de peste 116.000 de lei. El a câştigat, din postul de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa”, 12.728 de lei. În calitate de medic primar a primit 28.700 de lei, la care s-au adăugat venituri de 15.120 de lei din postul de conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”.

Florin Secureanu a fost demis, marţi, de primarul Capitalei, după ce Gazeta Sporturilor a relatat că acesta scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

GSP: Spitalul Malaxa a achitat 6.000 de lei pentru un balon gastric destinat unei femei pe care managerul Secureanu o numea „nepoţica”

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost marţi La Spitalul Malaxa pentru a ridica documente referitoare la contracte de achiziţii.

Potrivit GSP, la Spitalul Malaxa se ţine practic o contabilitate dublă, fiind făcute mii de retrageri cash din bugetul unităţii medicale, sub formă de plăţi către firma RYS Force Company SRL, care a fost înfiinţată în 2008 şi dizolvată de instanţă în iunie 2015.

Managerul Secureanu i-ar fi cumpărat iubitei sale, alintată „Vrăbi”, bijuterii în valoare de 9.000 de euro achitate în baza unui contract pentru curăţarea instrumentarului de la Secţia Ginecologie.

Fostul manager al Spitalului Malaxa Florin Secureanu a plătit din fondurile unităţii medicale achiziţionarea unul balon intragastric pentru o femeie pe care o numea „nepoţica”, dar şi o intervenţie chirurgicală la Clinica privată Monza pentru o mătuşă a iubitei sale, mai scrie Gazeta Sporturilor.

Spitalul Malaxa a cumpărat şi un pian la cererea managerului Florin Secureanu, pe care acesta l-a dus acasă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT