Agenţiile poştale şi băncile lucrează normal luni, dar sunt închise marţi. Mall-urile şi hipermarket-urile vor avea program normal

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt deschise luni, când doar bugetarii au zi liberă, dar vor fi închise marţi, fiind zi liberă legală acordată pentru sărbătoarea religioasă numită Adormirea Maicii Domnului, cu excepţia sucursalelor din centrele comerciale mari, în timp ce hipermarket-urile şi mall-urile vor funcţiona după programul normal pe toată perioada mini-vacanţei.
Filip Stan
11 aug. 2017, 09:48
Agenţiile poştale şi băncile lucrează normal luni, dar sunt închise marţi. Mall-urile şi hipermarket-urile vor avea program normal

Programul anunţat de Poşta Română este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de marţi, 15 august, este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, iar toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

Luni, 14 august 2017, subunităţile poştale vor funcţiona conform programului normal de lucru.

De asemenea, sucursalele băncilor vor fi deschise luni, dar vor fi închise marţi, 15 august, cu excepţia unităţilor din mall-uri şi marile centre comerciale, unde vor funcţiona după programul acestora.

Bancomatele şi maşinile multifuncţionale vor fi disponibile permanent, clienţii având la dispoziţie serviciile de internet şi mobile banking pentru a realiza diverse operaţiuni şi tranzacţii, arată News.ro.

Marile lanţuri de retail şi centrele comerciale au anunţat că toate magazinele lor vor funcţiona în zilele de 14 şi 15 august după programul obişnuit.

Bugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, în perioada 12 – 15 august, după ce Executivul a apobat, în şedinţa din 20 iulie, declararea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă, aceasta urmând să fie recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea timpului de lucru până la data de 25 august 2017.

Executivul a stabilit printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat