Rata agresivitatii la copiii din generatia actuala este in crestere si acest fenomen s-a raspandit pana la prescolari, iar parintii continua sa afirme ca acestia au probleme de comportament.

„In realitate situatia nu este chiar asa. Copiii nu au dezvoltat un comportament atipic fara sa existe un factor perturbator care sa-i destabilizeze. Uitam de fiecare data ca orice copil care este bolnav fizic sau manifesta comportamente iesite din normalitate (mai ales pana la varsta de 12 ani), precum: agresivitatea, lipsa de atentie, concentrare deficitara, izolarea, lipsa de raspundere etc. – in realitate el somatizeaza conflictele din cuplu, din familie. Copilul care este tampon intre parinti, va deveni agresiv sau va face diverse boli inflamatorii. El transmite, la nivel inconstient, ca are nevoie de atentia parintilor. Iar daca nu primeste atentia care il hraneste si-i aduce siguranta, va apela la tot felul de comportamente, pana o va obtine”, declara psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Alte Articole

Tragedie rutieră în Bacău. Doi morţi şi trei răniţi, intervin ...

Rezultate LOTO 11 aprilie 2021. Numere Loto 6/49, Joker şi Loto ...

Student găsit spânzurat într-o pădure din Iaşi. Tânărul ...

In acelasi timp, afirma specialistul, un copil invata prin imitare, repetare si memorare comportamentele modelelor parentale, nu cuvintele spuse de ei.

„Copiii sunt oglinda noastra, ei scot la suprafata tot ce am pus in mintea si in sufletul lor. Daca in noi exista, stima de sine scazuta, teama de nesiguranta si muncim 22 de ore pe zi pentru un viitor mai bun al copilului nostru, vom sadi in el nesiguranta. Nu banii adusi in casa, nu lucrurile materiale ii vor da siguranta, nu reprosurile ca i-am luat o casa sau o masina il vor face sa aiba incredere in el. Revolta sau bolile lui atrag atentia asupra timpului de calitate pe care l-am luat din viata lui, absenta noastra fizica si psihica”, afirma psihologul Verdi.

Psiholog: „Pretentiile parintilor fata de copiii lor sunt exagerate si scot in evidenta frustrarile nereusitelor din tinerete”

In opinia psihoterapeutului, exista o cerinta-moda la toti parintii, si anume copilul lor trebuie sa faca sport, dans, sa invete germana, engleza, sa picteze, sa cante, sa fie cel mai bun la scoala. In acelasi timp, copilul trebuie sa faca performanta, iar toate acestea de la varsta prescolara.

„Pretentiile parintilor sunt, de cele mai multe ori, exagerate si scot in evidenta frustrarile nereusitelor lor. In 24 de ore, copilul trebuie sa mearga la toate meditatiile, la toate cursurile, la toate competitiile, la scoala, sa aiba si o stare buna. Trebuie sa obtina primul loc sau nota pentru care parintele investeste in el. Acest „trebuie” este atat de adanc in mintea noastra, incat devine conditie pentru a ne accepta proprii urmasi. Nu luam in calcul ce isi doreste copilul, ce poate copilul, ce abilitati are copilul, asa cum nu luam in calcul ca el manifesta doar ce am nascut, educat si crescut. Este adus pe lume de noi, este crescut de noi, nu poate oglindi decat ce suntem noi, parintii”, considera psihologul.

In cazul nereusitelor, apar etichetele si jignirile, iar toate acestea creeaza presiuni si mai mari pe umerii copilului. Daca acesta nu se imbolnaveste, incepe sa devina agresiv si neatent in lumea reala, pentru ca este foarte obosit psihic.

„Oboseala apare pe fondul goanei dupa rezultate imediate, fara sa tinem cont ca ei sunt doar copii si au nevoile varstei, au resursele varstei, nu ii aducem pe lume pentru a-i creste perfecti, roboti. Comportamentul nostru rigid induce stari de vina, rusine, neputinta care se transforma in fuga din real, in agresivitate. La presiunea parintilor se adauga presiunea sociala, pe care cei mici o resimt. Toate aceste presiuni obosesc psihic copiii nostri, candidati la anxietate de performanta, la depresii, la esec”, spune psihoterapeutul.

Psihologul Maria Verdi mentioneaza ca tot ceea ce lipseste copiilor nostri este siguranta, protectia afectiva, acceptarea, timpul de calitate oferit de parinti.

„Suntem atat de preocupati sa le aducem tot ce este mai bun in planul material, incat uitam calea catre sufletul lor, uitam sa ne conectam cu ei, uitam sa-i intrebam ce nevoi au, ce simt ei, nu vedem ce se intampla in lumea lor, tipam la ei, plangem si traim drame pentru ca nu au reusitele pe care noi le-am dorit, ne imbolnavim si apoi ii acuzam ca suntem bolnavi din cauza lor.

Vedem in ei esecul nostru, acuzandu-i pe ei, acuzam partenerul cu care l-am conceput si crescut, ne acuzam indirect pe noi pentru cum i-am educat. si uitam cu desavarsire ce minunat este sa fii parinte si cat de mult ne-am dorit un copil. Uitam ca atunci cand l-am adus pe lume, ne-am bucurat si l-am acceptat asa cum este el, perfect in imperfectiunea sa si cu toate nevoile sale, dornici de a-i oferi protectie, siguranta, sustinere si iubire neconditionata. Uitam ca suntem parintii lor, uitam ca sunt in aceasta lume sa traiasca visele lor, nu pentru a vindeca neimplinirile noastre. si mai uitam ca, atunci cand nu vom mai fi in viata lor, nu vor conta mostenirile lasate, ci toate momentele traite impreuna si cum i-am crescut sa traiasca aceasta minunata viata-cadou”, conchide psihoterapeutul Maria Verdi.