Agresorii jurnaliştilor din Piaţa Cocoş, din Ploieşti, s-au ales cu dosar penal

Poliţia Prahova a deschis dosar penal pe numele a trei persoane, după ce presa a publicat imagini cu patronul unei pieţe din Ploieşti şi cu doi angajaţi ai acestuia agresând mai mulţi jurnalişti în timpul unui control al Poliţiei în urma căruia au fost găsite tone de alimente deţinute ilegal.
Filip Stan
26 apr. 2013, 13:45
Agresorii jurnaliştilor din Piaţa Cocoş, din Ploieşti, s-au ales cu dosar penal

Inspectoratul de Poliţie Prahova s-a autosesizat, vineri, şi a deschis un dosar penal pe numele a trei persoane suspectate de ultraj contra bunelor moravuri, a declarat purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, Daniel Radu, citat de agenţia Mediafax.

Potrivit acestuia, poliţiştii s-au autosesizat după ce în presă şi pe internet au apărut imagini cu trei persoane, reprezentanţi ai unei pieţe private din Ploieşti, care agresează mai multe echipe ale unor posturi de televiziune.

Jurnaliştii intraseră în piaţa „Cocoş” din Ploieşti, o piaţă privată, pentru a realiza materiale de presă în timpul unui control făcut la comercianţii din această piaţă de către Poliţia Economică şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Prahova.

La apariţia echipelor de televiziune, un bărbat care s-a recomandat drept patronul pieţii le-a solicitat jurnaliştilor să părăsească zona, iar la scurt timp a devenit violent, agresând atât cameramani, cât mai multe femei reporter de televiziune.

„Vă dau în judecată pentru orice daţi pe post. Ieşiţi afară de pe proprietatea mea. (…) Noi ne-am săturat de controale în fiecare zi. Ziceţi-mi şi mie cine v-a trimis? (…) Vedeţi că orice daţi de mine vă dau în judecată. Aţi fost şi în altă parte? Unde aţi mai fost în Ploieştiul ăsta?„, le spune bărbatul jurnaliştilor.

În imaginile postate pe internet se poate vedea cum acesta, ajutat de alte două persoane, agresează fizic mai mulţi cameramani şi reporteri, îmbrâncindu-i şi lovindu-i cu palmele.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova a declarat că la Poliţie nu a fost depusă nicio plângere din partea celor agresaţi, iar dosarul a fost deschis pentru că poliţiştii s-au autosesizat.

Daniel Radu a precizat că vineri, când a avut loc incidentul, poliţiştii de la Poliţia Economică şi comisarii de la Protecţia Consumatorului au făcut controale în piaţa respectivă, în urma verificărilor fiind descoperite zece tone de legume şi fructe şi 700 de kilograme de peşte pentru care fie comercianţii nu aveau documente de provenienţă, fie marfa era deţinută „în alte condiţii decât cele legale”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT