Ai un bon câştigător la Loteria Bonurilor Fiscale? DESCARCĂ AICI cererea pentru solicitarea premiului

Dacă aveţi un bon fiscal cu suma cuprinsă între 6 şi 6,99 lei emis în data de 7 februarie înseamnă că aţi câştigat la prima extragere ocazională realizată de Loteria Română pentru Loteria Bonurilor Fiscale.
Marius Neagu
14 apr. 2015, 12:48
Ai un bon câştigător la Loteria Bonurilor Fiscale? DESCARCĂ AICI cererea pentru solicitarea premiului

Marele premiu de 1 milion de lei oferit în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale va fi împărţit între toţi cei care vor depune bonurile câştigătoare la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Bonul trebuie să fie însoţit de actul de identitate al câştigătorului sau a paşaportului şi o cerere model. Poţi descărca AICI CEREREA-MODEL PENTRU SOLICITAREA PREMIULUI LA LOTERIA BONURILOR FISCALE.

Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii. La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal câştigător eliberează o copie care poartă menţiunea „conform cu originalul”.

Premiul câştigat va fi virat într-un cont bancar şi va fi impozitat, conform legii, cu 16%.

Plata câştigurilor se va face de către Ministerul Finanţelor, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
E gata! Neluțu Varga i-a dat afară pe Folha și 3 jucători dezastru în CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România