Ajutor de stat pentru aceşti români. Cererile pot fi depuse până la 15 decembrie 2025

APIA a transmis că fermierii pot depune cererile inițiale pentru ajutorul de stat destinat sectorului creșterii animalelor, aferent anului 2026, până la data de 15 decembrie 2025.
Alina Costache
15 dec. 2025, 15:47
Ajutor de stat pentru aceşti români. Cererile pot fi depuse până la 15 decembrie 2025
Ajutor de stat pentru aceşti români. Cererile pot fi depuse până la 15 decembrie 2025

APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) precizează că documentațiile sunt eligibile doar dacă au fost avizate în prealabil de Agenţia Naţională pentru Zootehnie, acest aviz fiind obligatoriu pentru transmiterea dosarelor către centrele judeţene APIA sau către Centrul APIA al Municipiului Bucureşti, în funcţie de sediul solicitantului. Valoarea sprijinului financiar este stabilită în funcţie de tipul serviciilor solicitate, respectiv gestionarea registrelor genealogice sau activitățile de evaluare a calității genetice.

Citreşte şi: Sprijinul financiar de 750 de lei ar putea fi amânat pentru a treia oară. Românii ar putea primi banii abia în septembrie 2026

Pentru administrarea registrelor genealogice, plafoanele maxime sunt de 60 de lei pe cap de animal pentru taurine, bubaline și ecvine, 35 de lei pentru ovine și caprine, respectiv 100 de lei pentru porcine. În ceea ce privește serviciile de determinare a calității genetice, sumele maxime acordate sunt de 140 de lei pe cap de animal pentru testarea producției de lapte la taurine și bubaline, 60 de lei pentru controlul producției de carne la aceleași specii, 35 de lei pentru evaluarea producției de lapte și carne la ovine și caprine, 30 de lei pentru lână la rasele cu lână fină și 36 de lei pentru pielicele.

Citeşte şi: Ce se întâmplă dacă primești salariul minim sau lucrezi part-time. Câți bani pierzi la pensie

Prin acest program, statul continuă să sprijine activitățile de ameliorare și evaluare genetică în ferme, esențiale pentru menținerea și îmbunătățirea performanțelor zootehnice.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
Cine sunt Mandel Kata și Bartalis Henrietta, primele sportive din România care vor reprezenta snowboardul feminin, la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
Reguli la bloc. Proprietarii trebuie să plătească chiar și ce nu folosesc direct în bloc: Proprietatea comună nu este opțională
Playtech.ro
Domeniile cu cele mai mari salarii medii din România. HoReCa și confecțiile, la coada clasamentului
Adevarul
Minciuna lui Putin: de ce Kremlinul folosește imagini vechi pentru a-i păcăli pe ruși că liderul lor s-a scufundat în apa înghețată de Bobotează
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Premierul Bolojan, la un pas să fie schimbat. Sorin Grindeanu dă semnalul în Coaliție după acordul UE-Mercosur
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend