Al Bano aniversează împlinirea vârstei de 80 de ani în concert la SALA PALATULUI din București

Al Bano, legendarul artist care conferă muzicii italiene o savoare aparte, revine în România pentru a celebra 80 de ani de viață printr-un concert - eveniment menit să creeze amintiri de neuitat. Intitulat „AL BANO & SIMFONICO”, concertul face parte din cadrul turneului aniversar din acest an și va fi prezentat publicului din țara noastră pe 27 mai, la Sala Palatului din București, începând cu ora 20:00.
Alina Costache
14 feb. 2023, 14:33
Al Bano aniversează împlinirea vârstei de 80 de ani în concert la SALA PALATULUI din București

Acompaniat de instrumentiștii Valahia Symphony Orchestra sub bagheta maestrului dirijor Alterisio Paoletti, Al Bano va cuceri audiența cu un repertoriu variat ce va cuprinde cele mai aplaudate melodii. De la celebra piesă de debut „Nel sole” la seria referenelor nostalgice precum, „Felicita”, „Ci sara”, „Sempre sempre”, „Liberta” sau ale altor titluri de rezonanță, concertul de la București va fi completat cu momente muzicale susținute de invitați speciali. Paula Seling, Alina Sorescu sau soprana Silvia Micu sunt vocile care vor confirma încă o dată faptul că muzica unește oamenii fără să țină cont de granițe, cultură sau vârstă.

La numai câteva luni distanță de concertul susținut pe scenele din țara noastră, Al Bano se declară îndrăgostit iremediabil de România și le promite spectatorilor o seară muzicală veritabilă, un concert aniversar pe care îl vor purta în suflete pentru tot restul vieții.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe Iabilet.ro, din rețeaua magazinelor partenere Iabilet.ro și de la casa de bilete a Sălii Palatului. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.1 – 375 lei, Cat.2 – 295 lei, Cat.3 – 225 lei și Cat.4 – 155 lei.

AL BANO CARRISI s-a născut la Cellino San Marco (Brindisi) din Puglia, la 20 mai 1943. A descoperit marea vocație pentru muzică în copilărie. Nu întâmplător a decis să renunțe la studiile de master și la vârsta de doar 16 ani să „emigreze” la Milano pentru a călca pe urmele lui Domenico Modugno, originar din San Pietro Vernotico, centru aflat la doar câțiva kilometri depărtare de Cellino.

În luna noiembrie a anului trecut, îndrăgitul cuplu Al Bano și Romina Power au împărțit scena de la Sala Palatului și au făcut un adevărat spectacol la BT Arena Cluj-Napoca cucerind inimile miilor de nostalgicilor melomani, dar şi ale celor mai tineri admiratori. Al Bano și Romina Power au format unul dintre cele mai de succes și îndrăgite cupluri în anii ’70 – ’80. Ei sunt un simbol al muzicii italienești și au cunoscut succesul la nivel internațional prin piesele lor memorabile.

Al Bano și Romina au dat lovitura cmu piesa „Felicita”, pe care au lansat-o în 1982. Doi ani mai târziu, au lansat un alt hit – „Ci sara”. În 1986, au semnat un contract cu casa de discuri WEA, în baza căruia au lansat un album intitulat „Sempre sempre”. Un an mai târziu, a fost lansat următorul lor album – „Liberta”. Piesa de titlu a ajuns atunci în fruntea topurilor muzicale.

După 16 ani de la ultimul concert împreună, Al Bano & Romina Power se reunesc pe scenă în anul 2013 la Moscova cu ocazia unui eveniment dedicat celor 70 de ani ai lui Al Bano, eveniment pentru care biletele s-au vândut instantaneu. Acesta a fost urmat de un turneu internațional intitulat „Reunion Tour” și a cuprins concerte în Rusia, SUA, Canada, Spania, Germania, Austria și bineînțeles, România. După ce s-au întors să cânte împreună, fanii și tabloidele au început imediat să speculeze despre reunirea lor și în viața lor privată.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Lamine Yamal, surprins în compania unui celebru model chiar înainte de despărțirea de Nicki Nicole! Nu e prima oară când sunt văzuți împreună
Capital.ro
TAXA auto care se înapoiază șoferilor. Se depune cerere la Administrația Financiară. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai