Al-Qaida în Peninsula Arabia REVENDICĂ atacul armat de la Charlie Hebdo şi AMENINŢĂ cu noi atacuri

Al-Qaida în Peninsula Arabia a organizat şi a coordonat atacul comis la redacţia Charlie Hebdo, afirmă un lider al grupului terorist, explicând că este un act de răzbunare după ofensarea Profetului Mahomed şi ameninţând SUA, Franţa şi Marea Britanie cu noi atacuri din cauza "actelor de blasfemie". 
Iulian Tudor
10 ian. 2015, 11:37
Al-Qaida în Peninsula Arabia REVENDICĂ atacul armat de la Charlie Hebdo şi AMENINŢĂ cu noi atacuri

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQAP), filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida, afirmă că a transmis mesajul de revendicare abia acum pentru a nu periclita acţiunile autorilor atacului terorist, scrie gandul.info. „Unii dintre fiii Franţei au fost lipsiţi de respect faţă de Profetul Mahomed, astfel că un grup de soldaţi credincioşi ai jihadului au mers la ei şi le-au arătat ce înseamnă respectul şi care sunt limitele libertăţii de exprimare. Soldaţii care îl iubesc pe Allah şi pe profeţi au venit la voi, nu s-au temut de moarte, au iubit martiriul pentru cauza lui Allah„, afirmă Harith bin Ghazi Al-Nadhari, un lider al organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia responsabil de aplicarea Sharia (legea islamică).

„Lumea se întreabă care este legătura dintre fraţii care au comis operaţiunea contra redacţiei Charlie Hebdo şi Al-Qaida. (…) Operaţiunea a fost coordonată de conducerea AQAP, iar ţinta a fost aleagă cu grijă, pentru a răzbuna ofensele aduse onoarei Profetului Mahomed. Ţinta a fost aleasă în Franţa din cauza rolului evident al acestei ţări în războiul împotriva islamului în naţiuni oprimate”, adaugă liderul terorist, citat de Institutul SITE, care monitorizează site-urile islamiste.

CITEŞTE ŞI Franţa menţine alerta antiteroristă la cel mai înalt nivel

„Operaţiunea este rezultatul ameninţărilor şeicului Osama ben Laden (fostul lider al reţelei Al-Qaida – n.red). El a avertizat Occidentul asupra consecinţelor persistenţei în blasfemii împotriva valorilor sfinte musulmane. Am întârziat cu mesajul de revendicare din raţiuni care ţineau de siguranţa autorilor operaţiunii”, explică Al-Nadhari.

„Operaţiunea comportă avertismente importante adresate ţărilor occidentale. Ofensele aduse valorilor sacre musulmane şi protejarea celor care comit blasfemii vor avea un preţ mare, iar pedepsele vor fi severe. Crimele ţărilor occidentale, în principal ale Americii, Marii Britanii şi Franţei vor fi urmate de riposte pe teritoriile acestor ţări„, ameninţă liderul terorist într-o înregistrare audio de aproape 6 minute.

„O, popor francez: este mai bine pentru voi să încetaţi agresiunile contra ţărilor musulmane, pentru că în acest mod poate veţi trăi în siguranţă. Însă, dacă veţi continua războaiele contra lui Allah şi a Profetului Mahomed, nu veţi fi siguranţă”, încheie Al-Nadhari.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Atacul a fost revendicat şi de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria.

ATENTATE FRANŢA. Cei patru ostatici de la magazinul din Paris, UCIŞI înainte de asaltul poliţiei

Fraţii Chérif şi Said Kouachi – consideraţi autorii atacului contra revistei Cherlie Hebdo – au murit vineri seară în confruntările cu forţele de ordine franceze la sediul unei tipografii din localitatea Dammartin-en-Goële. Un bărbat care era ţinut ostatic a scăpat cu viaţă. Islamistul Chérif Kouachi a sunat la postul BFMTV înainte de intervenţia forţelor de elită franceze şi a declarat că făcea parte din organizaţia teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia. La rândul său, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge din Paris, a declarat că s-a sincronizat cu autorii atacului contra revistei Charlie Hebdo şi că făcea parte din grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS). Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenţia forţelor de ordine la magazinul evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). Patru ostatici de la magazinul evreiesc au murit. O islamistă în vârstă de 26 de ani, Hayat Boumeddiene, considerată un complice al lui Amedy Coulibaly, a reuşit să fugă în timpul intervenţiei poliţiei, fiind căutată de autorităţile franceze.

Franţa participă la coaliţia internaţională care efectuează raiduri aeriene contra reţelei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria. În plus, Franţa desfăşoară operaţiuni militare contra grupurilor teroriste afiliate Al-Qaida din Mali şi Republica Centrafricană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT