ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: REZULTATE aşteptat de 400 de milioane de europeni

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Scrutinele care au loc la sfârşitul acestei săptămâni rivalizează, sub aspectul cifrelor, cu cele din Statele Unite ale Americii, India sau Brazilia, dar când vine vorba de gradul de cunoaştere a candidaţilor de către electorat diferenţa este una ca de la cer la pământ: principalii candidaţi europeni nu pot nici măcar să viseze la comparaţii cu Barack Obama sau Narendra Modi. Or, din acest punct de vedere, Uniunea Europeană (UE) are o problemă în eforturile sale de a deveni mai relevantă şi inteligibilă pentru cetăţenii ei, notează luni agenţia Reuters. 

Săptămâna aceasta, între 22 şi 25 mai, cele 28 de state membre ale UE vor alege un nou Parlament European (PE), astfel că, din vestul Portugaliei până în nordul Finlandei, la urne sunt aşteptaţi aproape 380 de milioane de alegători, pentru a desemna 751 de deputaţi care să-i reprezinte.

La fiecare dintre alegerile europene, începând cu primul astfel de scrutin direct, cel din 1979, prezenţa la vot a scăzut permanent, ajungând la doar 43% în 2009, în pofida faptului că în patru ţări ale UE participarea la alegeri este obligatorie prin lege.

Anul acesta nu va fi nimic diferit în acest sens: institutele de sondare se aşteaptă la o prezenţă de 40% sau şi mai scăzută şi la o scădere încă şi mai accentuată în rândul alegătorilor tineri, cărora politicienii şi-au dat în cea mai mare măsură silinţa să le intre în graţii pe teme ca locurile de muncă şi educaţia.

Alte articole

PSD, scor istoric la europarlamentare, cel mai mare de la integrarea României in UE: cei mai mulți eurodeputați de la același partid

Diana Şoşoacă cere, nici mai mult, nici mai puţin decât reluarea alegerilor europarlamentare. Către ce instituţii europene a trimis sesizare

În acelaşi timp, sprijinul pentru partidele anti-UE şi protestatare, de la extrema-stângă şi extrema-dreaptă, probabil că va creşte, ajungând la 25% sau mai mult din total, de la 13% în 2009, în condiţiile în care alegătorii vor dori să-şi manifeste nemulţumirea faţă de răspândirea şomajului şi creşterea economică anemică.

Ironia e că, în acest moment, Parlamentul European dispune în măsură mai mare decât oricând de puterea – sau capacitatea – de a răspunde la preocupările alegătorilor, fie că este vorba de tarifele de roaming, legislaţia privind tutunul, bonusurile bancherilor sau impactul acordurilor comerciale internaţionale. Chiar şi uriaşele clădiri de sticlă şi metal ale Parlamentului de la Bruxelles şi Strasbourg sunt decorate cu afişe care promovează apărarea drepturilor consumatorilor.

Şi totuşi, lipsa conexiunii între Parlament şi public continuă să se facă resimţită profund. Un recent studiu realizat de Pew Research Center în martie şi aprilie în şapte ţări ale UE a arătat că 71% dintre participanţi consideră că vocea lor nu contează în Uniune. Doar 36% au exprimat o opinie pozitivă cu privire la PE.

Acest lucru se explică în mare parte prin faptul că majoritatea gândesc în termeni naţionali şi nu europeni şi se aşteaptă să le rezolve problemele liderii şi parlamentarii locali, şi nu ‘birocraţii de la Bruxelles’ sau ‘eurocraţii’.

‘Toate acestea tind să împingă alegerile pentru legislativul european în plan secund, oamenii fiind preocupaţi mai curând de problemele interne decât de cele europene’, au remarcat într-o recentă analiză Sonia Pedrafita şi Vilde Renman, de la Centrul de studii politice europene. Iar ‘prezenţa scăzută la vot nu este un lucru negativ în sine, dar poate submina legitimitatea democratică a Uniunii Europene şi a Parlamentului European în special’, au adăugat ei.

Pe de altă parte, aşa cum îi place să spună lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), statele membre ale UE au tendinţa de a ‘naţionaliza succesele şi de a da vina pe Bruxelles pentru eşecuri’, ceea ce înseamnă că numele UE este adesea împroşcat cu noroi, iar încrederea oamenilor în instituţiile sale este subminată. În încercarea de a combate astfel de concepţii, marea inovaţie din acest an a fost stabilirea aşa-zişilor ‘Spitzenkandidaten’, un termen german ce echivalează cu ‘candidaţi de vârf’ sau ‘din primul pluton’.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Rezultatele influenţează alegerea preşedintelui PE

Fiecare din principalele grupuri politice din UE – Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), liberalii din ALDE şi Verzii – a convenit să numească un candidat pentru succesiunea lui Barroso ca preşedinte al Comisiei. Teoretic, indiferent care dintre aceste grupuri va ieşi în frunte la alegerile europene, va fi bine poziţionat pentru a-şi adjudeca postul lui Barroso, adică un rol puternic, cu ample responsabilităţi legislative: Comisia dispune de un ‘serviciu civil european’ cu 30.000 de angajaţi.

Totuşi, chiar şi candidaţii consideraţi de vârf au avut de luptat cu un zid al indiferenţei, iar de multe ori dezbaterile live la care au luat parte au fost ‘exilate’ pe canale de televiziune minoritare sau nici nu au fost difuzate.

Susţinătorii conceptului de ‘Spitzenkandidaten’ erau convinşi că acesta va contribui la apropierea dintre alegătorii şi politicienii europeni şi şi-au imaginat cum candidaţii traversează Bătrânul Continent în lung şi-n lat, raliindu-i pe alegători la cauza europeană, într-un mod oarecum similar cu campania prezidenţială din SUA.

Realitatea s-a dovedit însă ceva mai puţin strălucitoare. Un sondaj realizat luna aceasta de institutul Ipsos pe un eşantion de aproape 9.000 de persoane din 12 state ale UE a arătat că peste 60% dintre alegători nu au deloc idee cine anume sunt acei ‘Spitzenkandidaten’.

Din unele puncte de vedere, acest lucru nu este surprinzător, pentru că niciunul dintre aceştia nu este un nume de rezonanţă paneuropeană, chiar dacă doi dintre ei au fost prim-miniştri în ţările lor. Principalii trei candidaţi sunt bărbaţi cu vârsta între 58 şi 61 de ani angajaţi faţă de aprofundarea integrării europene, idee ce a avut de suferit de pe urma crizei datoriei din zona euro.

Candidatul de centru-dreapta, fostul premier din Luxemburg Jean-Claude Juncker, a făcut naveta prin Europa, cu autobuzul de campanie şi avionul privat, a ţinut discursuri şi a luat parte la dezbateri multilingve cu alţi candidaţi. Sondajele sugerează că Juncker – un fumător înveterat – se clasează cu foarte puţin înaintea rivalului său de centru-stânga, germanul Martin Schulz, actualul preşedinte al PE, deşi avansul său nu depăşeşte marja de eroare.

Oricare dintre cele două grupuri, al lui Juncker ori al lui Schulz, va câştiga alegerile, nu există garanţii că vreunul dintre ei va deveni preşedintele Comisiei Europene. Urmează ca şefii de stat şi de guvern din UE să numească un candidat la preşedinţia Comisiei ‘ţinând seama’ de rezultatele alegerilor. Acesta va trebui apoi să primească aprobarea unei majorităţi a Parlamentului.

Deşi va fi dificil ca liderii UE să-i ignore pe Juncker sau Schulz dacă unul din aceştia se detaşează ca învingător duminică seara, nu va fi nici imposibil. Iar dacă vocea lor va fi ignorată, alegătorii s-ar putea întreba ce sens a mai avut competiţia electorală şi ar putea decide ca data viitoare să ignore la rândul lor votul, în şi mai mare măsură.

Iar aceasta nu va face decât să exacerbeze deficitul de democraţie şi să aducă şi mai multe întrebări cu privire la capacitatea Uniunii Europene de a deveni mai relevantă pentru cei 500 de milioane de cetăţeni ai continentului.AGERPRES