ALEGERI FRANŢA 2017: Emmanuel Macron a câştigat dezbaterea cu Marine Le Pen

ALEGERI FRANŢA 2017: Candidatul centrist Emmanuel Macron a fost considerat "mai convingător" decât candidata extremei drepte, Marine Le Pen, în duelul televizat de miercuri, cu patru zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța, relevă un sondaj de opinie realizat prin telefon la finalul dezbaterii și citat de Reuters și EFE.
Filip Stan
04 mai 2017, 03:21
ALEGERI FRANŢA 2017: Emmanuel Macron a câştigat dezbaterea cu Marine Le Pen

ALEGERI FRANŢA 2017: Aproximativ 63% dintre persoanele chestionate în sondajul Elabe, pentru BFM TV, l-au considerat pe pro-europeanul și fost ministru al economiei „mai convingător” decât lidera Frontului Național.

Macron a fost preferat de 95% dintre cei care l-au votat în primul tur, în timp ce la Marine Le Pen procentul a fost de 85% din cei care au susținut-o.

Două treimi din cei care l-au votat în primul tur, din 23 aprilie, pe Jean-Luc Mélenchon, reprezentantul stângii radicale, l-au apreciat mai convingător pe Emmanuel Macron, iar un procent de 58% dintre cei care l-au susținut pe conservatorul Francois Fillon au fost de aceeași părere.

ALEGERI FRANŢA 2017: Candidata extremei drepte, Marine Le Pen, și centristul Emmanuel Macron au început, miercuri seara, cu atacuri virulente, marea lor dezbatere dintre cele două tururi, care are loc cu patru zile înaintea finalei alegerilor prezidențiale, din 7 mai, transmite AFP.

„Sunteți copilul preferat al sistemului și al elitelor”, l-a caracterizat Le Pen pe Macron, în deschiderea acestei dezbateri urmărite de milioane de telespectatori.

„Strategia dumneavoastră este să spuneți multe minciuni”, a replicat Macron.

Le Pen l-a acuzat pe Macron că nu dă dovadă de „patriotism economic” şi a încercat să-l portretizeze drept un candidat al sistemului, al elitelor.

Macron a replicat că strategia contracandidatei lui este de a spune „multe minciuni”, adăugând că Le Pen nu are propuneri concrete.

„Poporul francez merită ceva mai bun de atât. Merită adevărul”, a mai afirmat el.

Le Pen a încercat să se erijeze în reprezentanta familiilor franceze, acuzându-l pe contracandidatul ei că ar vedea relaţiile interumane doar din perspectiva beneficilor economice, a dividendelor.

Ea a prezentat o listă consistentă de beneficii pe care le propune, inclusiv mărirea pensiilor. Macron îi cere contracandidatei sale să explice de unde va obţine fonduri pentru a finanţa aceste planuri. Le Pen răspunde că ieşirea Franţei din Uniunea Europeană ar aduce o mare parte din fondurile necesare.

„Francezii au dreptul să nu fie luaţi drept imbecili”, a afirmat Macron cu privire la planul propus de Le Pen pentru reformarea sistemului de pensii.

Un alt subiect major al dezbaterii a fost problema terorismului, Le Pen spunând că acest subiect este „complet absent” din programul contracandidatului ei şi sugerând că Macron „tolerează terorismul islamic”.

Macron a replicat citând un islamist care a declarat că victoria lui Le Pen ar fi un adevărat cadou pentru mişcarea islamistă întrucât ar diviza ţara şi ar cauza un „război civil” în Franţa.

Chestiunea viitorului Franţei în Europa a fost un alt motiv de dezbateri aprinse, cu cei doi candidaţi pe poziţii diametral opuse.

Le Pen l-a acuzat pe Macron că ar fi servil faţă de cancelarul german Angela Merkel, Macron afirmă că interesele Franţei nu se ciocnesc cu interesele Germaniei.

Liderul formaţiunii populiste Frontul Naţional a mai declarat că doreşte „să salveze Europa”.

„Vreau să smulg Europa din mâinile Uniunii Europene care o distruge”, a continuat Le Pen, promiţând că în luna septembrie va organiza un referendum privind condiţiile apartenenţei Franţei la UE.

Pe de altă parte, Macron spune că vrea o Uniunea Europeană reformată şi capabilă să-şi protejeze cetăţenii.

În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA şi Rusia, Le Pen spune că Franţa ar trebui să fie „echidistantă” între cele două puteri, adăugând că „Rusia nu a afişat deloc vreun semn de ostilitate faţă de Franţa”.

Macron spune că „nu se va spune niciodată dictatelor lui Putin”, adăugând că „aceasta este marea diferenţă între mine şi doamna Le Pen”.

Şi momentele de final ale dezbaterii au fost marcate de replici acide între cei doi.

„Vreau o Franţă împăcată cu ea însăşi, capabilă să se transforme cu adevărat”, a declarat Macron.

„Ţara nu e importantă pentru tine, nu ai un proiect. Campania ta de minciuni şi falsificări se hrăneşte cu frică. Frica este ceea ce te alimentează”, a mai afirmat el despre contracandidata lui.

„Nu vreau asta pentru Franţa, merită mai mult”, a concluzionat Macron.

„Franţa pe care o aperi nu este Franţa, este o cameră de comerţ”, a replicat Le Pen, făcând referire la faptul că Macron a fost în trecut bancher şi ministru al Economiei.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
După ce a luat 3,5 la BAC, un elev din Bihor a făcut alegerea vieții. Care a fost rezultatul contestației
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Cum plănuia să pună mâna pe țară. Procurorii au aflat totul
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cei mai ghinioniști nativi. Nimic nu le iese
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Proprietar de teren în România. Taxa obligatorie prin lege. Dai minim 600 lei, altfel n-ai niciun drept
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane