Alegeri parlamentare anticipate în Ucraina

La trei luni după triumful său în scrutinul prezidenţial în Ucraina, fostul actor de comedie Volodimir Zelenski se pregăteşte să reproducă acest succes duminică în alegerile parlamentare anticipate, la care partidul său - ''Slujitorul poporului'' - este principalul favorit, promiţând ''să cureţe ţara de corupţie'', potrivit  France Presse.
Filip Stan
19 iul. 2019, 19:39
Alegeri parlamentare anticipate în Ucraina

”Partidul politic pe care îl iubesc îi va învinge fără îndoială pe toţi. Şi numai atunci vom putea forma un parlament normal şi un guvern de adevăraţi profesionişti”, a asigurat Zelenski într-o înregistrare video marţi.

Această formaţiune recent creată şi denumită ”Slujitorul poporului” – după numele unui serial televizat în care Zelenski interpretează rolul unui profesor devenit pe neaşteptate preşedinte – este creditată cu între 42% şi 52% din intenţiile de vot în rândul alegătorilor care s-au decis pe cine vor vota duminică, cu mult înaintea rivalilor săi, potriit Agerpres.

Este un sprijin impresionant pentru un partid total necunoscut până la începutul campaniei prezidenţiale a lui Zelenski, care şi-a învins în mod zdrobitor predecesorul, Petro Poroşenko, câştigând 73% din sufragii în aprilie, cu promisiunea de a ”sparge sistemul”.

”Slujitorul poporului” notează pe site-ul său că ”lansează o provocare sistemului” şi promite să aducă noi oameni pregătiţi ”să facă schimbări” pentru a ”curăţa ţara de corupţia” omniprezentă.

În absenţa unui plan de acţiune detaliat, aceste promisiuni seduc electoratul uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa, care se confruntă cu un război împotriva separatiştilor proruşi, conflict soldat cu aproape 13.000 de morţi în cinci ani, potrivit Agerpres.

”Vrem să credem că tinerii care nu au făcut niciodată politică şi nu sunt implicaţi în corupţie şi în escrocherii vor reuşi să facă totul ca Vasil Goloborodko”, personajul încarnat pe ecran de Zelenski, care apără interesele oamenilor obişnuiţi, subliniază sociologul Irina Bekeşkina, directorul fundaţiei Iniţiative democratice din Kiev.
Partidul lui Zelenski a mers până într-acolo încât să recruteze 30 de candidaţi prin site-ul său internet, interzicând deputaţilor în exerciţiu să se înscrie pe lista sa electorală.

Aceeaşi decizie a fost luată de partidul prooccidental Golos (Vocea), care pledează de asemenea pentru o reînnoire politică. Fondată în luna mai de către superstarul rock ucrainean Sviatoslav Vakartciuk, formaţiunea este creditată cu între 4% şi 9% din intenţiile de vot şi ar putea, potrivit unor sondaje, să ajungă pe locul al treilea.”Este posibil ca până la 75% dintre deputaţii aleşi să fie novici”, prezice Oleksandr Suşko, director executiv al Fundaţiei internaţionale Renaşterea din Kiev, potrivit Agerpres.

Dintre cele 20 de partide înscrise în cursă, multe altele au şanse să treacă pragul electoral de 5%, între care formaţiunea prorusă Platforma de opoziţie (12-14%, potrivit sondajelor), urmată de mişcările prooccidentale Solidaritatea europeană a fostului preşedinte Petro Poroşenko (7-9%) şi Batkivşcina (Patria) a fostului premier Iulia Timoşenko (6-7%). Aceste previziuni acoperă doar 225 de locuri în Rada Supremă (parlamentul unicameral), restul de 199 deputaţi vor fi aleşi prin vot majoritar într-un singur tur, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Putin vrea o „restabilire totală” a relaţiei cu Ucraina

În această configuraţie, una din mizele-cheie este dacă partidul lui Zelenski va obţine singur majoritatea sau dacă va trebui să formeze o coaliţie pentru a valida apoi numirea unui prim-ministru şi guvernul său.

Chiar dacă Zelenski nu a făcut încă nicio propunere pentru funcţia de prim-ministru, media scriu despre cinci persoane cunoscute ca reformatori reputaţi, printre care Vladislav Raşkovan, administrator supleant al Fondului Monetar Internaţional (FMI), în vârstă de 41 de ani, precum şi ex-ministrul economiei de origine lituaniană Aivaras Abromavicius, în vârstă de 43 de ani, informează Agerpres.

Cei mai mulţi dintre deputaţii în exerciţiu şi unii membri ai actualului guvern sunt ostili lui Zelenski care, abia învestit, a dizolvat parlamentul ales în 2014 şi a convocat alegeri legislative anticipate fără să aştepte scrutinul prevăzut în octombrie.

Analiştii salută cu prudenţă o reînnoire parlamentară, temându-se de lipsa de competenţă a noilor parlamentari neexperimentaţi şi de un posibil ”haos”. ”Experienţa nu este principalul lucru. Lipsa experienţei în materie de corupţie este mai importantă”, spune ironic un alegător din Kiev, care este decis să voteze pentru partidul prezidenţial.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Copiii din România ar putea pierde accesul la TikTok, Instagram și alte rețele sociale. UE pregătește interdicția
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
”Senzațional!”. Șumudică i-a făcut o farsă lui Hizo, apoi l-a ironizat de față cu toți colegii: ”Ce faci, bre, iar?!”
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?