ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Tăriceanu o expediază pe Macovei la Biroul de Relaţii cu Publicul

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a redirecţionat către Biroul de Relaţii cu Publicul scrisoarea pe care i-a adresat-o candidata independentă Monica Macovei cu privire la senatorii anchetaţi în dosarul Microsoft, subliniind că statutul acesteia de eurodeputat şi candidat în alegeri nu îi oferă 'drepturi suplimentare' comparativ cu ceilalţi cetăţeni români în raport cu autorităţile publice.
Ionela Marcu
24 oct. 2014, 07:29
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Tăriceanu o expediază pe Macovei la Biroul de Relaţii cu Publicul

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Potrivit lui Tăriceanu, Biroul de Relaţii cu Publicul al Senatului va analiza scrisoarea deschisă, urmând ca Monica Macovei să primească un răspuns în termenul legal.

‘Am fost informat despre scrisoarea deschisă, publicată pe reţeaua Facebook şi pe care aţi binevoit să o adresaţi Preşedintelui Senatului în calitatea dvs. de membru al PE şi de candidat independent la Preşedinţia României. (…) Am studiat legislaţia română în domeniu şi regulamentele PE în vigoare şi am ajuns la următoarele concluzii: calitatea de candidat la Preşedinţie nu vă conferă drepturi suplimentare în raport cu autorităţile publice din România, comparativ cu cetăţenii români care nu candidează. Calitatea de membru al PE nu vă conferă drepturi suplimentare în raport cu autorităţile publice din România, comparativ cu cetăţenii români care nu sunt membri ai forului european’, precizează Tăriceanu în răspunsul său, remis, vineri, Agerpres.

Potrivit sursei citate, preşedintele Senatului spune că nu a reuşit să înţeleagă motivul pentru care Monica Macovei a invocat, la finalul scrisorii deschise, cele două calităţi menţionate.

ALEGERI PREZIDENŢIALE. Macovei solicită convocarea plenului Senatului pentru discutarea dosarului Microsoft

‘Vă informez că în structura organizatorică a Senatului funcţionează un Birou de Relaţii cu Publicul, accesibil tuturor cetăţenilor, candidaţi sau nu, membri sau nu ai PE. Vă mai informez despre existenţa la Senat a Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii, accesibilă şi ea tuturor cetăţenilor. În calitatea mea de preşedinte al Senatului am direcţionat scrisoarea dvs. deschisă către Biroul de Relaţii cu Publicul, care va analiza problemele care au făcut obiectul scrisorii şi care vă va da un răspuns în termenul prevăzut de lege’, mai spune Călin Popescu Tăriceanu, precizând că răspunsul său va fi publicat şi pe site-ul oficial al instituţiei pe care o conduce, la rubrica ‘Preşedintele Senatului’.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  În finalul răspunsului său către Monica Macovei, preşedintele Senatului susţine că, ‘deoarece există suspiciuni rezonabile că scrisoarea are un caracter propagandistico-electoral’, va oferi un răspuns scrisorii şi pe pagina sa de Facebook.

Candidata independentă pentru alegerile prezidenţiale Monica Macovei i-a solicitat, joi, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să convoace de urgenţă plenul pentru discutarea situaţiei senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu referitoare la dosarul Microsoft.

‘Consider că aveţi o obligaţie faţă de români, inclusiv fată de alegătorii dvs., să nu împiedicaţi Justiţia şi să convocaţi de urgenţă şedinţa plenului Senatului pentru ridicarea imunităţii celor doi senatori implicaţi în dosarul Microsoft’, se arată în scrisoarea Monicăi Macovei către preşedintele Senatului.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Denis Drăguș îl vrea pe Stanciu la FCSB: „Clar aș vrea să fie aici lângă mine, dar mă bucur pentru el”
Capital.ro
10 măsuri pentru relansarea economiei României. Adrian Negrescu: 2027 va fi un an foarte greu
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel român de 5 ani și-a pierdut viața în mașina încinsă de soare, după ce a adormit. Părinții l-au uitat acolo după un botez
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Exclusiv | Dantes Nicolae Bratu, șeful Inspecției Muncii, intră și în atenția ANI după dezvăluirile Mediaflux. Ce avere are oficialul urmărit de DNA
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte