ALEGERI PREZIDENŢIALE. Dan Diaconescu: Sper ca în fiecare secţie să-l întrecem pe Iohannis cu minim un vot

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul PP-DD la alegerile prezidenţiale, Dan Diaconescu, speră ca în fiecare secţie de vot să îl întreacă pe Klaus Iohannis, cu cel puţin un vot, astfel încât să ajungă în turul al doilea cu Victor Ponta, transmite Agerpres.
Filip Stan
24 oct. 2014, 19:29
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Dan Diaconescu: Sper ca în fiecare secţie să-l întrecem pe Iohannis cu minim un vot

‘Dacă reuşim ca în fiecare secţie să-l depăşim cu unul sau două voturi, atunci înseamnă că victoria este asigurată, în sensul că acum urmărim să pătrundem în finală şi, apoi, să ne organizăm mai bine pentru finală, adică în turul al doilea, unde presupun că voi fi cu Victor Ponta şi în care eu sper să îmi iau revanşa pentru cele întâmplate la Târgu-Jiu’, a spus Diaconescu, vineri seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În ceea ce priveşte diaspora, candidatul PP-DD susţine că aici voturile nu pot fi cumpărate.

‘Acesta este targetul nostru. Noi am strâns peste 1,4 milioane de semnături, un lucru incredibil, dar adevărat. 300 mii dintre ele le-am depus la Biroul Electoral Central, iar pe celelalte le ţinem şi cam ştim, în fiecare secţie de vot, din cele 19 mii, cam câte vom lua. Şi de abia aşteptăm să le comparăm cu cele din seara de 2 noiembrie. Sperăm să nu descoperim posibile fraude pe care le-am putea dovedi, în sensul că dacă într-o secţie din Reşiţa am primit 93 de semnături, mi-e greu că cred că nu vom lua niciun vot. În cazul în care ciocoii ne vor da zero voturi, noi le vom arăta aceste dovezi ale noastre’, a afirmat Dan Diaconescu.

Este pentru prima dată când PP-DD va avea reprezentanţi legali în secţiile de vot, ceea ce, spune Dan Diaconescu, poate da un procent sau două în plus faţă de ultimele rezultate, cele de 15%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT