Alertă cu bombă la Moscova, centre comerciale şi o gară evacuate. UPDATE: Au fost alarme FALSE de la un număr din Ucraina

Gara Kievski şi cel puţin 12 centre comerciale din Moscova au fost evacuate după o serie de apeluri telefonice anonime care avertizau în legătură cu existenţa unor bombe în aceste locuri, informează agenţiile de presă RIA Novosti şi Reuters, conform agerpres.ro. În urma verificărilor, reprezentanţii Ministerului de Interne rus au declarat că toate apelurile s-au dovedit a fi farse. De asemenea, anchetatorii au stabilit că "toate apelurile au fost făcute de pe un număr înregistrat în Ucraina", potrivit Mediafax.
Iulian Tudor
28 nov. 2018, 10:30
Alertă cu bombă la Moscova, centre comerciale şi o gară evacuate. UPDATE: Au fost alarme FALSE de la un număr din Ucraina

Personalul, călătorii şi cumpărătorii au fost evacuaţi din clădiri, care au fost izolate, iar la faţa locului echipe au făcut verificări, cu ajutorul chinologilor., potrivit Agerpres.

Din 11 septembrie anul trecut, în Rusia s-a înregistrat un val de alerte false cu bombă, pe care Kremlinul le-a calificat drept „terorism telefonic”. De la acea dată şi până în prezent, aproape 1,4 milioane de persoane au trebuit să fie evacuate în 170 de oraşe din Rusia.

Numai în noiembrie 2017, mii de oameni – peste 20.000 potrivit unor estimări – au fost evacuaţi din centre comerciale, cinematografe, teatre, muzee şi hoteluri din Moscova după primirea unor ameninţări cu bomba care s-au dovedit a fi false.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT