Alertă aeriană la graniță după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, două ținte aeriene care zburau în apropierea României.
Prima țintă aeriană a fost detectată la aproximativ 20 de kilometri nord de localitatea Periprava, în proximitatea frontierei cu România. Imediat, două avioane de vânătoare F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aduse în România pentru a participa la misiunile de poliție aeriană au decolat imediat pentru monitorizarea zonei.
”În noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care efectua manevre în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 20 de kilometri nord de localitatea Periprava, în apropierea graniței cu România.
Citește și: Avertisment pentru șoferi! Polițiștii te pot lăsa fără talon dacă ai aceste nereguli la mașină
Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană Întărită, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la aplicarea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 00:17 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Alerta aeriană a încetat la ora 00:40.
Ulterior, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o nouă țintă aeriană care efectua manevre în spațiul aerian ucrainean, în zona localității Chilia, la aproximativ 15 kilometri est de Vâlcov. La ora 02:18, a fost transmis un nou mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea. Alerta aeriană a încetat la ora 03:13.
Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național.”, a transmis MApN, pe X.