De sâmbătă, de la ora 10 și până luni, 2 noiembrie, la ora 10, meteorologii anunță ploi moderate cantitativ, la altitudini în general de peste 1700 m, precipitații mai ales sub formă ninsoare și strat de zăpadă și intensificări ale vântului.
Va ploua moderat cantitativ, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei. Cantitățile de apă vor fi de 10…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 10…30 cm. Duminică (1 noiembrie) și în noaptea de duminică spre luni (1/2 noiembrie) vântul va avea intensificări temporare în sudul și sud-vestul teritoriului (viteze în general de 40…50 km/h), iar pe crestele montane vor fi rafale de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea. În regiunile sud-vestice și sudice va continua să plouă până la mijlocul săptămânii viitoare, moderat cantitativ.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 31 octombrie, ora 10 – 01 noiembrie, ora 10
Ploi însemnate cantitativ în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Predominant ninsori și strat de zăpadă în Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m. În intervalul menționat, în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp și izolat de peste 45…50 l/mp. În Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 15…30 cm.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10
Ploi însemnate cantitativ în județele Dolj, Olt, Vâlcea și în zona joasă a județelor Mehedinți și Gorj, dar și zona montană a județelor Caraș-Severin și Hunedoara. Predominant vor fi ninsori și strat de zăpadă în Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m. În intervalul menționat, în județele Dolj, Olt, Vâlcea și zona joasă a județelor Mehedinți și Gorj, precum și în zona montană a județelor Caraș-Severin și Hunedoara, va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…35 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 15…30 cm.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10
Se anunță ploi importante cantitativ. În zona submontană și montană, la altitudini mai mici de 1700 m, a județelor Mehedinți și Gorj, va ploua important cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp.
PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI 31.10.2026 ORA 10:00 – 02.11.2026 ORA 10:00
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 31.10.2026 Ora 10:00 – 01.11.2026 Ora 08:00
Vremea va fi închisă și va ploua (cantități de apă în general de 10…15 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai mică decât în mod obișnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar
cea minimă va fi de 8…9 grade.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 01.11.2026 Ora 08:00 – 02.11.2026 Ora 10:00
Vremea se va menține închisă și mai ales spre seară și noaptea va ploua (cantități de apă în general de 5…10
l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare (rafale de 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de
13…14 grade, iar cea minimă de 6…7 grade. În intervalul 31 octombrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică pentru ploi moderate cantitativ.