Alertă energetică în România. Ministerul Energiei caută soluții de urgență pentru reducerea consumului de electricitate

România este în stare de alertă energetică. Luni, Ministerul Energiei organizează o reuniune cu cei mai mari consumatori industriali pentru a stabili măsuri de reducere voluntară a consumului de electricitate în intervalele cu cea mai mare solicitare a rețelei.
Alina Costache
03 aug. 2026, 08:38
Alertă energetică în România. Ministerul Energiei caută soluții de urgență pentru reducerea consumului de electricitate
Avertismentul unui expert în energie. Aerul condiționat nu mai este suficient, România are nevoie de răcirea oraşelor

Alertă energetică în România. Autoritățile încearcă să limiteze presiunea asupra Sistemului Energetic Național. O reuniune de urgență a fost convocată la Ministerul Energiei pentru luni la ora 12. Vor participa la discuții reprezentații Ministerului Energiei, dar și reprezentanți ai unor companii selectate dintre cei mai mari consumatori de electricitate. Autoritățile consideră că o reducere voluntară și controlată a consumului este cea mai bună soluție pentru menținerea echilibrului sistemului energetic, în condițiile în care producția internă de energie este diminuată, iar importurile sunt îngreunate de cererea ridicată din statele vecine.

Potrivit secretarului de stat Cristian Bușoi, au fost invitate firme cu un consum anual de peste 50.000 MWh, iar scopul discuțiilor este identificarea posibilităților prin care activitatea industrială să fie mutată, acolo unde este posibil, în afara intervalelor de consum maxim.

Autoritățile vor să ceară companiilor să își reorganizeze procesele de producție astfel încât consumul de electricitate să fie distribuit în perioadele în care cererea este mai redusă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, pe 31 iulie, instituirea stării de alertă la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a reducerii producției de energie electrică. Situația este determinată de seceta severă și de nivelul foarte scăzut al Dunării, care pune în pericol funcționarea în condiții normale a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.

Reactorul asigură aproximativ 10% din necesarul de energie electrică al României, iar o eventuală oprire ar afecta stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național.

În acest context, Nuclearelectrica și-a notificat partenerii contractuali cu privire la posibilitatea apariției unui caz de forță majoră.

Pentru a reduce riscul unui deficit de energie, toate centralele au fost îndemnate să funcționeze la capacitate maximă, inclusiv cele pe gaze naturale și cărbune. Hidrocentralele vor produce cu prioritate în intervalele de consum ridicat din cursul serii. În paralel, ANRE și Transelectrica accelerează autorizarea unor noi capacități de producție.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT