Alertă în Golf! Trump acuză Iranul că a încălcat armistițiul după atacul asupra unor nave în Strâmtoarea Ormuz

Nava portcontainer Ever Lovely, sub pavilion Singapore, a fost avariată la puntea de comandă după ce a fost lovită lateral, a transmis operatorul taiwanez Evergreen Marine.
Viorel Dobran
26 iun. 2026, 21:16
Alertă în Golf! Trump acuză Iranul că a încălcat armistițiul după atacul asupra unor nave în Strâmtoarea Ormuz

Într-o postare publicată vineri pe rețelele sociale, Trump a afirmat că „cel puțin patru” drone de atac au vizat nave care traversau Strâmtoarea Ormuz, iar una dintre ele „a lovit puternic puntea superioară a unei nave cargo mari și foarte scumpe”, potrivit Bloomberg.

Nava „și-a putut continua deplasarea”, a spus Trump, adăugând că celelalte trei drone au fost doborâte.

„Evident, aceasta este o încălcare nechibzuită a Acordului nostru de încetare a focului”, a scris președintele, fără să precizeze dacă Statele Unite vor riposta.

A murit posibilul succesor al lui Vladimir Putin. Cine a fost Serghei Ivanov

Incidentul reprezintă unul dintre cele mai importante teste de până acum pentru armistițiul fragil cu Teheranul, semnat de Trump săptămâna trecută.

Atacul complică și eforturile de reluare a traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul de energie.

Nava portcontainer Ever Lovely, sub pavilion Singapore, a fost avariată la puntea de comandă după ce a fost lovită lateral, a transmis operatorul taiwanez Evergreen Marine.

Dezastru în Venezuela, după cutremurele de 7,5 și 7,2. Bilanțul tragediei a crescut: cel puțin 235 de morți, peste 4.300 de răniți și peste 50.000 de persoane sunt date dispărute

Atacul vine în timp ce Statele Unite încearcă să restabilească traficul prin strâmtoare la nivelul de dinaintea conflictului.

Bloomberg relatază că Omanul le-ar fi transmis oficialilor europeni că revenirea la situația anterioară nu mai este posibilă, iar navele care tranzitează zona ar putea fi obligate să plătească anumite taxe. Trump și secretarul de stat Marco Rubio au respins o astfel de variantă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Secretul unui progres fotbalistic miraculos. Ce a făcut Norvegia și unde a greșit România
Capital.ro
Majorarea pensiilor din 2027. Valentina Robu, șefa Casei de Pensii: Se va reflecta în drepturile aferente lunii ianuarie
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Planul unui bărbat de a-l scoate pe Călin Georgescu din arest: ”Îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România